• Interviuri despre (re) întâlnirea cu noi înşine (II)

Luiza Rădulescu Pintilie

Căzută răscolitor peste vieţile noastre, pandemia de coronavirus ne-a îndemnat, de mai bine de un an, să căutăm mai des şi mai adânc, în noi şi în jurul nostru, răspunsurile unor întrebări despre viaţă, sensul vieţii şi moarte , despre normalitate şi fericire, despre iubire şi speranţă, despre ceea ce ne apropie şi ceea ce ne îndepărtează pe noi, oamenii, unii de ceilalţi. Am publicat, nu cu mult timp în urmă, în paginile ziarului Prahova, aşezate în cerneala literei tipărite, dar şi în ediţia on-line , în „ fereastra” deschisă spre lumea comunicării virtuale, mărturii despre această perioadă, ca răspuns la aceleaşi patru întrebări adresate unor oameni cu vârste şi preocupări diferite. Şi în toate, fără de excepţie, s-a regăsit ideea unei redescoperiri binefăcătoare, în această perioadă, a simplităţii vieţii de fiecare zi, a lucrurilor obişnuite care ne înconjoară, a îndeletnicirilor cotidiene, a familiei, a casei şi a grădinii, a prietenilor, a bucuriei de a citi o carte, de a vedea un film sau de a asculta muzică, mai toate aproape abandonate, pierdute sau sacrificate, sub tăvălugul vieţii stresante de dinainte de pandemie.
Astfel a apărut ideea de a continua un asemenea demers jurnalistic, întorcându-ne de această dată la introspectivul şi provocatorul chestionar al scriitorului Marcel Proust, cu puterea lui de a dezvălui ceva din universul mental şi sufletesc al omenescului de fiecare zi, cu alb-negrul în care suntem prea obişnuiţi să împărţim lucrurile, oamenii şi faptele şi atâtea culori pe care adesea părem a nu le mai vedea. Propunându-le, de această dată, cititorilor noştri, întâlniri de spirit cu personalităţi ale zilei, al căror punct de plecare este chestionarul devenit celebru, căruia însuşi scriitorul i-a răspuns de două ori- la 13 şi la 20 de ani – şi care a fost preluat, tradus şi adaptat în toate limbile, stârnind celebrităţi şi oameni obişnuiţi din toată lumea să îl completeze, în diverse etape de viaţă, autodescoperindu-se şi descoperind ceea ce au mai firesc oamenii şi omenescul.
De la întrebările acestui chestionar- care are, pe alocuri, şi parfumul oracolelor adolescenţei dar, oare, cui nu îi este dor, măcar din când în când, de această vârsta „de aur”, cu toate întrebările şi provocările ei ?!- continuăm, în acest colţ de pagină, un dialog despre viaţă aşa cum e, făcând apel, prin cele 29 de întrebări ale Chestionarului lui Proust , dar mai ales prin răspunsurile lor- unele rămânând la doar câteva cuvinte sau chiar la unul singur, altele adăugându-şi „seva” argumentaţiei – la normalitatea existenţei de fiecare zi, căreia i-am dus şi continuăm să îi ducem atât de mult dorul, de mai bine de un an, de când trăim… sub vremuri de pandemie. Şi le mulţumesc, în egală măsură, tuturor distinşilor mei interlocutori şi deopotrivă fiecăruia în parte pentru deschiderea şi sinceritatea cu care au acceptat acest demers jurnalistic, iar pe dumneavoastră, dragi cititori , vă invit să le descoperiţi, în câteva ediţii ale ziarului Prahova, interesantele răspunsuri. În ce măsură vă veţi regăsi sau veţi completa cu gândul ori inima propriile răspunsuri, doar dumneavoastră decideţi.

Roxana Ana Tudose – Doctor în specialitatea Drept procesual civil, judecător la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie- Secţia Contencios Administrativ și Fiscal, fost vicepreşedinte al Curţii de Apel Ploieşti

1. Principala trăsătură a caracterului meu: Întrebând despre asta pe cea mai apropiată persoană, adică pe soţul meu, pentru că mi-ar fi greu să mă caracterizez singură, mi-a răspuns: ,,onestitatea”; s-a gândit puţin şi a revenit: ,,ba cred că tăria de caracter”. Un prieten bun mi-a spus: ,,persuasiunea”.S-ar putea să aibă dreptate și unul și celălalt. Totuși, eu cred că optimismul care vine din credinţa reală în bunul Dumnezeu.
2. Calitatea pe care o prefer la un bărbat: Simţul responsabilităţii. Şi pe cel al ridicolului.
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie: Aş fi tentată să spun demnitatea şi respectul de sine. Totuşi, cred că, înainte de toate, empatia.
4. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Ceea ce am apreciat atunci când mi-a fost greu, când viaţa m-a aşezat în genunchi: puterea de a rămâne lângă cel căzut. Au rămas puţini, dar esenţiali.
5. Principalul meu defect: Impulsivitatea, vanitatea… Şi exigenţa împinsă, uneori, spre exagerare.
6. Ocupaţia mea preferată: Aceea de a fi mamă şi, sper, bunică. Dacă vă referiţi la profesie, aceea de dascăl. Dacă vă referiţi la pasiuni, muzica clasică şi călătoriile.
7. Visul meu de fericire :Visul meu de fericire? Să-mi văd copilul fericit, să-mi împlinesc toate proiectele. Şi să am motive să sper că omenirea se va întoarce la Dumnezeu.
8. Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Nici nu vreau şi nici nu pot să-mi imaginez…
9. Ce-aţi vrea să fiţi? : Un om mai bun. Să nu mai rănesc, încercând să mângâi. Să nu mai provoc suferinţă, urmărind un ,,bine”, închipuit sau nu.
10. Locul în care-aş vrea să trăiesc: Istanbul.Şi aş vrea ca Istanbul să fie în România.
11. Culoarea preferată :Roșu.
12. Floarea preferată :Laleaua.
13. Pasărea preferată :Nu am o pasăre preferată.
14. Prozatorii mei preferaţi :Mi-e greu să spun, sunt atât de mulţi… Prozatorii copilariei, ai adolescenţei, ai maturităţii.. Ai năzuinţelor înaripate, ai tristeţilor, ai înţelepciunii. Îmi vin în minte pur şi simplu întâmplător: Rebreanu, Marin Preda, Călinescu, Balzac, Giovanni Papini, Isabelle Allende, Jane Austen.
15. Poeţii mei preferaţi:Nichita, Esenin, Garcia Lorca, Magda Isanos, Adrian Păunescu şi mulţi alţii. Poezia e limanul meu de bine…
16.Eroul meu preferat:.Eroul preferat din proză, probabil. Din nou, dificil de răspuns, sunt zeci de eroi preferaţi: Don Quijote, Robinson Crusoe, Pip etc.
17. Eroina mea preferată :Eroina preferată din acelaşi registru este Lizzie Bennet din ,, Mândrie și prejudecată”. Sunt multe, de asemenea, dar imediat după Lizzie Bennet îmi vine în minte Olguţa din ,, La Medeleni”.
18. Compozitorii preferaţi :Greu de spus. Beethoven, Brahms, Bruckner, Enescu, Rimsky Korsakov, Ceaikovski, Chopin, Verdi. Şi mult mai mulţi, nu îi pot ierarhiza. Sigur e că Beethoven rămâne absolutul, iar Enescu adâncul sufletului…
19. Pictorii preferaţi: Klimt, Monet, Picasso, Van Gogh, Grigorescu.
20. Eroii din viaţa reală :Ivan Patzaichin și dârzenia lui de om simplu și bun. Părintele Damaschin de la Iași, incredibil și ireal pentru vremurile actuale. Medicul care a intrat în flăcări pentru a salva bolnavii, la Piatra Neamţ…
21. Eroinele din istorie :Ecaterina Teodoroiu. Atât de puţin cinstită de posteritate… Un suflet plin de candoare și vitejie, în același timp.
22. Ce detest cel mai mult: Detest răutatea gratuită, cruzimea, lipsa de empatie.
23. Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Prefer să nu răspund. Sunt știute ori se pot presupune. Detestându-le și menţionându-le, le atribuim veșnicie și nu aș vrea. Dimpotrivă, aș vrea să dispară irecuperabil în hăul istoriei și al memoriei colective…
24. Fapta militară pe care-o admir cel mai mult sau , poate, ca o adaptare la prezent „Ce admir cel mai mult la oameni”: Ce admir cel mai mult la oameni? Bunătatea, credinţa și curajul..
25 Darul natural pe care-aş vrea să-l am. Niciunul, în mod special. Încă nu am terminat să-I mulţumesc Lui Dumnezeu pentru toate Darurile Lui, astfel încât să-mi doresc altele…
26. Cum aş vrea să mor: În principiu, nu aș vrea să mor, nimeni nu ar vrea…mă gândesc că ar fi ideal să mor împăcată cu Dumnezeu, cu mine și cu toţi cei pe care i-am rănit cumva, cândva…
27. Starea de spirit actuală: Dor, grijă, teamă pentru copilul meu. Iubire de Dumnezeu. Tristeţe pentru România, neputinţa de a schimba…
28. Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă :Greșelile pe care le fac, le pot face și eu oricând îmi inspiră cea mai mare indulgenţă.
29. Deviza mea :Așa cum v-a spus cândva Antonia (n.n- Pianista Ana Antonia Tudose este fiica doamnei judecător şi studiază în prezent la Conservatorul Regal din Bruxelles, fiind deţinătoarea unor importante premii naţionale şi internaţionale), deviza mea este ,,Lumea aparţine celor care se ridică mereu din genunchi. Că de căzut, cădem toţi…”

Lucian Sabados – Teatrolog, regizor, manager cultural; fost director general al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti şi al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila

1. Principala trăsătură a caracterului meu: Verticalitatea, în sensul unei sincerităţi plus lipsă de cameleonism şi de slugărnicie.
2. Calitatea pe care o prefer la un bărbat: Cavalerismul, vezi eleganţa, buna creştere şi responsabilitatea.
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie: Camaraderia. Ştiu că vă surprinde răspunsul, însă aici mă refer la ştiinţa de a îmbina farmecul , eleganţa, stilul cu capacitatea de a cere şi de a fi respectată şi tratată pe picior de egalitate de către bărbaţi.
4. Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Deschiderea, sinceritatea, umorul şi fidelitatea.
5. Principalul meu defect :Încrederea în oameni.
6. Ocupaţia mea preferată: Lucrul şi elaborarea viitorului meu proiect, indiferent de anvergura sau de „sonoritatea” lui.
7. Visul meu de fericire :Fericirea şi sănătatea alor mei.
8. Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Pierderea unei fiinţe dragi (aproape) pe picior de egalitate cu trădarea propriului meu crez.
9. Ce-aţi vrea să fiţi :Fără falsă modestie, exact ce sunt şi azi, poate mai puţin credul.
10 Locul în care-aş vrea să trăiesc:Într-o Românie mai demnă şi mai mândră.
11. Culoarea preferată :Albastru. Nu mă întrebaţi de ce! Dar de când eram mic, albastru.
12. Floarea preferată :Floarea de colţ, bănuiesc că ştiţi de ce.
13. Pasărea preferată: Vulturul.
14. Prozatorii mei preferaţi: Jorge Luis Borges, Thomas Mann, Dino Buzzatti, Gogol, Nicolae Breban.
15. Poeţii mei preferaţi: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Shakespeare ( ultimii doi şi ca dramaturgi, interesant, nu?), Ezra Pound.
16. Eroul meu preferat :Hamlet.
17. Eroina mea preferată :Anna Karenina.
18. Compozitorii preferaţi :Johann Sebastian Bach,Serghei Rachmaninov, Claude Debussy,Igor Stravinski, Franz Liszt.
19. Pictorii preferaţi :Marc Chagall, Salvador Dali ,Vincent van Gogh.
20. Eroii din viaţa reală :- (n.n.- La această întrebare, distinsul meu interlocutor a ales să nu formuleze un răspuns).
21. Eroinele din istorie: Elisabeta I -Regina Angliei, Regina Maria a României, Jeanne D’ Arc, Ana Aslan.
22. Ce detest cel mai mult: Ipocrizia şi laşitatea , pe acelaşi loc- I.
23. Personajele istorice pe care le detest cel mai mult :Adolf Hitler, Iosif Visarionovici Stalin, Winston Churchill.
24. Fapta militară pe care-o admir cel mai mult sau, poate, ca o adaptare la prezent „Ce admir cel mai mult la oameni”: Ce admir cel mai mult la oameni? Sacrificiul de sine.
25. Darul natural pe care-aş vrea să-l am :Geniul artistic.
26. Cum aş vrea să mor: În somn. Bănuiesc că nu sunt prea… original!
27. Starea de spirit actuală :Pozitivă, în plan personal, chiar puţin optimistă; pesimist în plan social-public.
28. Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: Graba, credulitatea, naivitatea.
29. Deviza mea :Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi!
(Va urma)