Violeta Stoica

Vânzoleala din prima zi de școală a elevilor și a părinților din celelalte localități prahovene a fost înlocuită, la Valea Doftanei, de vânzoleala și agitația create de SPP, SRI, Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția Locală Valea Doftanei.
Totul pentru că președintele României, Klaus Werner Iohannis, a fost așteptat și a și participat, la Liceul Tehnologic Carol I din Valea Doftanei, la festivitățile de deschidere a anului școlar 2021/2022.
Drumul de la Câmpina spre Valea Doftanei a fost restricționat temporar pentru mașinile de mare tonaj, pentru cifele de beton, chiar și autoturismele au fost întoarse din drum și îndrumate pe alte rute, pentru a nu periclita în niciun fel vizita șefului statului, profesor și inspector școlar la origine, Klaus Werner Iohannis.
Președintele României a fost atracția zilei la Valea Doftanei, iar locuitorii au avut ocazia să îl zărească, de la distanță, în momentele în care a intrat și, ulterior, a ieșit din curtea Liceului Carol I.
Singurii care au avut de înfruntat o primă zi de școală mai dificilă – din cauza discursurilor ample și mult prea plictisitoare pentru niște elevi de clasă primară – au fost micuții boboci care abia așteptau să se finalizeze festivitățile la care a participat președintele României.
Mai entuziaști au fost, pe de altă parte, reprezentanții autorităților județene și locale, dar și președintele Iohannis și ministrul Cîmpeanu, cei care au apreciat calitatea învățământului din școala prahoveană aleasă pentru vizita șefului statului, la început de an. Pe lângă toate acestea, președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, nu a ratat ocazia să-și prezinte proiectele de infrastructură rutieră pentru zona Văii Doftanei, chiar dacă ambele sunt doar în fază de SF.

Klaus Iohannis a participat la deschiderea anului școlar la Valea Doftanei nu numai datorită apartenenței politice a primarului comunei, Lucian Costea (PNL), ci și pentru că Liceul Tehnologic Carol I din localitate este una dintre unitățile de învățământ prahovene din mediul rural în care abandonul școlar este zero și care este recunoscută pentru elevii foarte apropiați de informatică și robotică. În ciuda faptului că localitatea are mari probleme cu semnalul la telefonia mobilă și – implicit – la internet.

Șeful statului s-a rezumat la a citi un discurs în fața careului din curtea școlii, fără a avea în program și declarații în fața reprezentanţilor presei, prezenţi în număr mare la eveniment.
În discursul său, Iohannis a amintit că pandemia nu s-a terminat și că „menținerea școlilor deschise cu prezență fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, respectarea normelor sanitare și vaccinarea fiind esențiale”. De asemenea, președintele României le-a transmis profesorilor și învățătorilor școlii la care a fost prezent câteva cuvinte: „Am ales ca la deschiderea acestui an școlar să mă alătur comunității Liceului Tehnologic „Carol I”, pentru că apreciez eforturile dumneavoastră de a crește calitatea și relevanța procesului educațional”, fără însă a rata ocazia de a aminti de proiectul său, România Educată: „Un factor cheie pentru a transforma o școală într-o adevărată comunitate educațională îl reprezintă și modul în care aceasta investește în formarea și motivarea profesorilor săi. Investiția în cariera didactică este, de altfel, un pilon important în proiectul „România Educată”. (…) Prin implementarea Proiectului „România Educată” și cu sprijinul alocărilor record prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, avem de acum șansa unică de a transforma radical mediul școlar”.
O zi care va rămâne în memoria elevilor din Valea Doftanei nu numai pentru că la începutul de an școlar 2021/2022 a participat președintele României, ci pentru aglomerarea de mașini de lux oficiale, dar și autospecialele de poliție, jandarmerie și ale altor structuri ale statului.