Un adolescent de 16 ani din Mizil s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință, după ce a fost prins la volanul unei mașini, în noaptea de miercuri spre joi. Potrivit IPJ Prahova, în urmă cu două nopți, în jurul orei 02:30, polițiștii orașului Mizil au observat în trafic un autoturism care nu putea circula în linie dreaptă. “În urma verificărilor, s-a constatat faptul că la volanul autoturismului se afla un tânăr în vârstă de 16 ani, din Mizil. Acesta a declarat polițiștilor că a luat din casa unde locuiește cheile de la autoturism, fără consimțământul vreunei persoane, dorind să plece să-şi întâlnească prietena. La sediul unității de poliție s-a prezentat tatăl minorului, care a declarat faptul că nici el și nici restul familiei nu cunoșteau faptul că tânărul a luat autoturismul în cauză. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, indicând valoarea de 0.00 mg/l”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.