N. D.

Considerând că educația este cea mai importantă componentă dintr-o comunitate, Primăria Filipeștii de Pădure a ținut să aloce fonduri importante de la bugetul locale și pentru modernizarea instituțiilor de învățământ din comună. Astfel, pentru ca în noul an școlar cursurile să se desfășoare în cele mai bune condiții, potrivit primarului Ciprian Morărescu, s-a reușit renovarea completă a patru săli de clasă ale corpului A de la Liceul Teoretic, fiind montat atât covor pvc rezistent la trafic și antibacterian, ce conferă siguranță sporită anti-alunecare, cât și lambriu din aceeași categorie, modernizări similiare urmând să aibă loc, pe viitor, în toate clasele și holul corpului A din instituția de învățământ menționată. De asemenea, în vederea îmbunătățirii activității școlare, la același liceu s-au achiziționat, pentru început, șase table interactive de ultimă generație, astfel de achiziții fiind preconizate pentru toate clasele. Totodată, pentru a veni în sprijinul preșcolarilor din cadrul Gradiniței cu program prelungit din satul de reședință al comunei – Filipeștii de Pădure – s-au refăcut în totalitate o sală de clasă, casa scării, dar și holurile – prin montarea de covor și lambriu din pvc, fiind înlocuită și balustrada, pentru a se facilita accesul celor mici.
De adăugat faptul că, în luna iulie a.c., subliniind faptul că primordial pentru Primaria Filipeștii de Pădure este îmbunătățirea actului educațional și ajutorarea părinților în creșterea copiilor, primarul Ciprian Morărescu a anunțat că autoritatea locală a achiziționat de la Societatea Națională a Cărbunelui (societate aflată în faliment), Grădinița nr.1 (fosta creșă), care se dorește să fie introdusă cât mai rapid în circuitul învățământului preșcolar și școlar. ”Reabilitarea acestei clădiri presupune costuri foarte mari și de aceea acest lucru este posibil doar prin accesarea de fonduri europene sau guvernamentale. Primăria Filipeștii de Pădure va demara în cel mai scurt timp procedurile de accesare pentru aceste fonduri, reușind deja să introducă acest imobil în programul de eficientizare energetică. Dorința noastră este ca această clădire să devină un corp comun pentru o nouă creșă și un afterschool. Deși copiii „abia aşteaptă să sune de ieşire” considerăm că programul „Școala după şcoală” este o necesitate. Totodată, o creșă ajută copilul sa devină sociabil, să vorbească și să dobândească deprinderi specifice. Atunci când programul zilnic de muncă nu le permite părinților să fie acasă, atunci când copiii termină școala, un afterschool este parte foarte importantă din creșterea și educația unui copil, oferindu-i siguranță, dar și multe alte beneficii. Aici, copiii pot lua parte la diverse activități menite să contribuie la dezvoltarea lor cognitivă”, menționa primarul comunei Filipeștii de Pădure, referitor la beneficiile preluării de către administrația locală a fostei creșe ce a aparținut Societății Naționale a Cărbunelui.