Handbal Junioare 1: CS Activ Prahova Ploiești – SC HC Activ SA Ploiești 35-30 (19-17)

George Marin

Tripleta meciurilor de handbal feminin programate la Ploiești în tocmai încheiatul sfârșit de săptămână a fost deschisă de meciul junioarelor I ale celor două cluburi cu nume asemănător, Activ, considerate de Federația Română de Handbal ca fiind din aceeași localitate, după cum apare pe site-ul oficial. Seamănă cu situația din fotbalul gorjean, unde, pe lângă Pandurii-Lignitul, de curând a apărut și Viitorul-Pandurii. Iată că avem și noi, la Ploiești, această situație de „Kramer contra Kramer”. Dar, spre deosebire de film – cred că vi-l amintiți – sperăm că nu este vorba despre un divorț în urma căruia se decide cine primește custodia copilului, ci vorbim despre o simplă rivalitate sportivă care să pregătească jucătoare pentru prima echipă a județului, indiferent care este sau care va fi aceea.
Să descifrăm enigma „Activ pretutindeni”. Activ Prahova reprezintă clubul susținut de Consiliul Județean Prahova, iar fetele provin, în cea mai mare parte, de la echipa de junioare II de anul trecut a CSM-ului ploieștean, la care s-au cooptat câteva fete de la CSȘ Ploiești. Mai pe scurt, Activ Prahova junioare I sunt „bufnițele” mici. Celălalt Activ, cu SA la coada numelui, reprezintă gruparea patronată de Cristian Iancu și care activa în sala de la Plopeni. Am considerat necesar să lămurim lucrurile și pentru că publicul prezent la sala Olimpia a strigat „Hai Activ!”. Care Activ, frate? S-ar înțelege ceva dacă ați citi în ziar „Activ a jucat bine, în timp ce Activ a jucat slab”? Așa că facem între noi convenția să numim echipele Ploiești și, respectiv, Plopeni.
Meciul în sine a fost destul de interesant, chiar și în ciuda a destule greșeli comise de echipe. Ploieștiul a luat un avantaj mergând până la cinci goluri mulțumită unor contraatacuri fructificate. Au dovedit și o viteză de pasare mai ridicată, reușind câteva combinații eficiente încheiate cu goluri. Fetele de la Plopeni au reușit, și ele, destule lucruri bune, dar au avut o apărare mai rigidă și nu atât de fermă ca a celor din Ploiești. Dacă mai ținem cont și de ratările mai numeroase decât ale adversarelor, dar și de revenirea lor din finalul reprizei, handicapul cu care fetele din Plopeni au intrat în pauză apare justificat.
La reluare, într-un joc desfășurat, de ambele părți, pe aceleași coordonate tehnice, Ploieștiul a refăcut avantajul de cinci goluri, avantaj anulat de răbufnirea celor din Plopeni, care au egalat la 27 (min. 47) prin cinci goluri consecutive. După o serie de ratări de ambele părți, meciul s-a frânt în favoarea Ploieștiului, care, cu patru goluri marcate în serie, a înclinat decisiv balanța de partea sa.
Activ Prahova: M. Dumitru (10 intervenții / din care un „7 metri”), A. Floroiu – C. Profirescu (9), D. Dincă (7), D. Grădișteanu (6), R. Gavrilă (4), A. Burtea (3), D. Manole (3), I. Manolache (2), N. Jianu (1), D. Spirea, D. Stanciu, C. Podărescu, M. Iordache, R. Mavrodin. Antrenor: Robert Comendant.
Activ SA: Fl. Drăghici (6 / 1), Șt. Cazan (2) – L. Neacșu (8), L. Moga (7), B. Drăghici (6), E. Subea (4), A. Tănase (2), A. Rădoi (1), C. Șelaru (1), D. Vasile (1), M. Niță, S. Moroiță, I. Dițu, A. Popescu, A. Ianculescu. Antrenor: Adina Panaite.
După două etape, ambele echipe Activ au fiecare câte două puncte. În runda viitoare, programată pentru 16 octombrie, Activ Prahova se deplasează la Medgidia, în timp ce Activ SA (Plopeni, după cum am convenit), primește vizita fetelor de la Unirea Dobroești.
Alte rezultate ale echipelor prahovene:
Masculin J1: CSO Mizil – CSȘ Craiova 41-35 (21-20), CSȘ 2 București – CS Brazi 22-34 (9-14), Tricolorul Breaza – CSȘ Sighișoara 27-52 (7-22); J3: Tricolorul Breaza – CSȘ 2 București 40-40 (14-12, 12-11, 14-17); Feminin J3: CSM Ploiești – Viitorul Pantelimon 41-12 (12-6, 12-2, 17-4), Kids Tâmpa Brașov – CSȘ Ploiești 25-29 (10-9, 10-12, 5-8), Academia Junior Ploiești – Sporting Ghimbav 54-42 (16-10, 18-15, 20-17), Corona Brașov – Tricolorul Breaza 41-10 (12-2, 17-0, 12-8).