În acest final de săptămână, sunt programate să înceapă şi Campionatele Naţionale de Handbal la categoria juniori I, feminin şi masculin, la care Prahova este reprezentată de patru echipe, două la feminin şi două la masculin.
În campionatul fetelor, HC Activ Ploieşti va debuta pe teren propriu, în Sala „Olimpia”, urmând să întâlnească, astăzi, de la ora 15:00, echipa CS Medgidia. Cealaltă echipă din competiţie, CS Activ Prahova Ploieşti, va evolua în deplasare, oferind replica echipei LPS „Iolanda Balaş Soter” Buzău, meci programat tot astăzi, de la ora 11:00.
Ambele echipe prahovene fac parte din Seria B, în care mai sunt programate, astăzi, meciurile CSM Galaţi – Rapid Bucureşti şi LPS Brăila – ACS Unirea Dobroeşti, de la ora 11:00, respectiv 13:00.
Primele trei clasate din serie vor obţine calificarea în faza Grupelor Principale „Valoare”, la care vor avansa 18 echipe.
La masculin, din Prahova sunt înscrise echipele CS Brazi şi CS Orăşenesc Mizil, care vor debuta chiar într-un meci direct, programat, mâine, de la ora 13:00, la Complexul Sportiv „Tel George Junior” Ploieşti.
În cadrul Seriei C, din care fac parte şi echipele prahovene, mai sunt programate, tot mâine, meciurile ACS Fortuna Bucureşti – CSM Bucureşti (ora 10:30) şi CSŞ Craiova – CT Media Bucureşti (ora 13:00).
Şi la masculin, primele trei clasate din serie vor obţine calificare în faza Grupelor Principale „Valoare”, la care vor avansa tot 18 echipe.