N. D.

Prin intermediul punerii în aplicare a celui mai mare proiect privat de interes național dedicat eficienței energetice în clădiri – România Eficientă – derulat de Energy Policy Group (EPG) cu finanțarea sponsorului oficial OMV Petrom, un corp de clădire al unui liceu din Ploiești va fi transformat, după reabilitate, într-un imobil cu consum de energie aproape de zero. Este vorba despre Corpul C10 al Liceului Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești , instituția de învățământ ploieșteană fiind prima din România selectată în acest program, finanțarea fiind evaluată la aproximativ un milion de euro. Lucrările de reabilitare au fost demarate la sfârșitul lunii august a.c., fiind vorba despre un imobil care găzduiește atât săli de curs, la parter, cât și un cămin-internat, la etajele superioare. Așa cum s-a anunțat, renovarea în cadrul acestui proiect pilot se va realiza, în premieră națională, la anumite standarde, la finalul lucrărilor clădirea urmând să aibă un consum energetic aproape zero, datorită unui grad ridicat de eficiență energetică, fapt care va duce la realizarea unor economii substanțiale de energie și implicit la diminuarea semnificativă a facturilor. Printre investițiile ce vor fi realizate sunt incluse și cele care vizează modernizarea sistemului de iluminat, prin înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent existente cu unele corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață. Corpul C10 al liceului ploieștean a fost dat în funcțiune în anul 1978, clădirea având destinația principală de școală și cămin. În școală își desfășoară activitatea și aproape 60 de cadre didactice, aici studiind la învățământ de zi aproximativ 150 de elevi, iar la învățământ liceal seral aproximativ 100 de elevi, în cămin fiind cazați aproximativ 80 elevi, atât de la învățământul de zi liceal,cât și profesional.
Lansat în iunie 2019, proiectul România Eficientă a fost construit în jurul a două direcții strategice: campanii de informare și educare a publicului despre beneficiile eficienței energetice asupra societății, economiei și mediului înconjurător, precum și realizarea de lucrări de renovare energetică a unor școli publice din România la standarde internaționale, cu rol de model pentru autoritățile publice.