V. Stoica

Ceva nu miroase a bine într-una dintre cele mai importante instituții publice din județul Prahova! La Consiliul Județean Prahova, mai precis, unde ceea ce era de așteptat se și întâmplă!
Specialiștii aduși de prin alte zone ale țării de oamenii lui Iulian Dumitrescu, președintele liberal al Consiliului Județean Prahova, să conducă direcții importante din cadrul instituției, pleacă pe capete!
Ultimul adus în echipa de șoc de la Consiliul Județean Prahova, șeful Direcției de Patrimoniu (Laurențiu Ștefan, instalat în această funcție după ce, anterior, fusese director la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova) a părăsit postul la doar două luni de la instalare, solicitând – potrivit surselor noastre – încetarea raportului de muncă cu acordul părților, la începutul lunii septembrie. Despre acesta ne declara Iulian Dumitrescu, șeful CJ Prahova, că este un specialist de care instituția are nevoie…
Zilele acestea, încă un nume cu funcție de conducere a solicitat încetarea contractului cu Consiliul Județean Prahova. De această dată, chiar este un semn rău, pentru că este vorba, conform acelorași surse neoficiale, despre directorul executiv de la Proiecte cu Finanțare Europeană, Dorin Ilian Lețea. Și acesta adus pe funcție de persoane apropiate conducerii CJ Prahova.
Se pare că la baza acestor plecări stau neînțelegerile profesionale dintre cei doi foști directori, pe de o parte, și un personaj din conducerea Consiliului Județean Prahova, altul decât Iulian Dumitrescu, pe de altă parte…
Se dovedește foarte clar că transferul unor oameni din afara județului Prahova pe posturi calde din administrația județeană, după ce funcționarii prahoveni au fost determinați – pe diferite căi – să-și părăsească posturile, a fost o alegere foarte proastă.
Întrebarea este dacă nu cumva și persoanele care i-au ajutat pe aceștia și pe mulți alții să se detașeze la Ploiești nu ar trebui să își ia picioarele la spinare si să se întoarcă de unde au venit!