Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a aprobat, vinerea trecută, hotărârea privind funcţionarea unităților de învățământ din județul Prahova, odată cu reluarea cursurilor în noul an școlar. Astfel, începând cu data de 13 septembrie a.c., la propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova, s-a aprobat scenariul 1 de începere a cursurilor, cu participarea zilnică și cu prezența fizică a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Conform unui comunicat transmis de Instituția Prefectului Prahova, scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza în funcţie de evoluţia epidemiologică, prin raportare la ultimele prevederi legislative, cu excepţia situaţiei în care localitatea intră în carantină. ”Vă reamintim că Ordinul nr. 5196/1756/ din 3 septembrie 2021 prin care sunt stabilite măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 prevede următoarele scenarii: scenariul1- în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile, este mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori, se permite participarea zilnică, și cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2; scenariul 2 – în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile, este mai mare de 6/1000 de locuitori, până la instituirea măsurii carantinei, se permite participarea zilnică, și cu prezență fizică la cursuri în unitățile de învățământ, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor din învățământul special cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 și participarea în sistem on line a tuturor celorlalte categorii de elevi”, se arată în documentul transmis de Instituția Prefectului Prahova, prin intermediul căruia s-a făcut apel, către locuitorii județului, să respecte normele și recomandările privind igiena și distanțarea fizică, precum și măsurile stabilite prin lege pe timpul stării de alertă. În reţeaua şcolară din Prahova sunt 209 unităţi cu personalitate juridică, iar asta înseamnă existența, în total, a 632 de unităţi de învăţământ (în care sunt incluse și școlile particulare și cele speciale), astăzi, aproximativ 102.000 de elevi şi preşcolari urmând să înceapă anul școlar 2021-2022, dintre care 40.000 sunt în Ploieşti. Așa cum v-am mai anunțat în ediția de sâmbătă a ziarului nostru, la deschiderea cursurilor în noul an școlar, în Prahova a fost anunțată venirea, la Valea Doftanei, la Liceul Tehnologic ”Carol I” din localitate, a președintelui României, Klaus Iohannis, iar la Școala Gimnazială ”Constantin Stere” din comuna Bucov este așteptat ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.