Academia de Studii Economice din Bucureşti susţine că este prima universitate din ţară care intră în top 600, conform Times Higher Education World University Rankings, ediţia 2022, potrivit Agerpres.
„Academia de Studii Economice din Bucureşti îşi reconfirmă, pentru al treilea an consecutiv, locul I în România, conform prestigiosului Times Higher Education World University Rankings, ediţia 2022, şi este prima universitate din ţară care intră în top 600 în lume într-un ranking universitar de notorietate. Academia de Studii Economice din Bucureşti, liderul învăţământului economic şi de administraţie publică din România, este cotată pentru a treia oară consecutiv drept cea mai bună universitate din România, conform ediţiei 2022 a prestigiosului clasament Times Higher Education World University Rankings, apărută în data de 2 septembrie. Academia de Studii Economice din Bucureşti este prima şi, deocamdată, singura universitate din România cotată în primele 600 din lume”, susţin reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior într-un comunicat remis presei.
Realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) începând cu 2004, prestigiosul ranking se concentrează pe excelenţa cercetării la scară globală, evaluând universităţile sub aspectul urmăririi a 13 indicatori de performanţă, grupaţi în patru domenii: activitatea de predare, activitatea de cercetare, transferul de cunoştinţe către mediul socio-economic şi perspectiva internaţională.
Times Higher Education World University Rankings 2022 reuneşte 1.662 de universităţi din 99 de ţări, clasamentul fiind deschis de prestigioasele University of Oxford, California Institute of Technology, Harvard University, Stanford University şi University of Cambridge.