Asociația care reprezintă o parte a suporterilor echipei ploieștene a decis să renunțe la calitatea de membru în Asociația Susținătorilor ACS Petrolul 52, prezentându-și demisia din Adunarea Generală a Asociaților clubului prezidat de Costel Lazăr.
Cei doi reprezentanți ai Uniunii Suporterilor Petroliști în AGA al ACS Petrolul 55 au demisionat și se disociază de club, faptul că până acum nu s-a ajuns la un acord de asociere între echipă și Consiliul Local al Municipiului Ploiești ducând la ruptura celor de la Uniunea Suporterilor Petroliști de ACS Petrolul 52.
Reprezentanții Peluzei Latine (Eduard Opaschi) și Asociației Diaspora Galben Albastră (Bogdan Păun), părți ale Uniunii Suporerilor Petroliști, au înștiințat președintele ACS Petrolul 52, Costel Lazăr, de deciziile lor. AGA rămâne, astfel, fără doi membri din cei 12 ai săi. Asociația înființată în 2016 unește sub numele de USP mai multe grupuri de suporteri: Asociația Diaspora Galben Albastră (ADGA), Liga Suporterilor Constantin Tabarcea (LSCT) și Asociația Nodul Petrolist (asociația sub care s-au unit toate grupurile de suporteri de la Peluza Latină).
”Stimate Domnule Președinte,
Ca urmare a deciziei Uniunii Suporterilor Petroliști de a renunța la calitatea de Membri Asociați Susținători ai ACS Petrolul 52, precum și de a se disocia de aceasta, vă înaintăm demisiile noastre din AGA ACS Petrolul 21”, sună înștiințarea către Costel Lazăr. USP atacă Membrii Fondatori ai ACS Petrolul 52: ”Ne disociază de un asemenea act de iresponsabilitate managerială și de un cinism pervers ieșit din comun”.
USP a publicat și un comunicat în care își anunță decizia retragerii și delimitării de ACS Petrolul 52:
0”AȚI RĂTĂCIT CALEA, TRADIȚIA ŞI GLORIA SCUTULUI PETROLIST!
Pentru că Membrii Fondatori ai ACS Petrolul 52 au dovedit în repetate rânduri că au rătăcit calea, tradiția și gloria scutului petrolist, ba chiar au luat în considerare la un moment dat abandonarea scutului, numelui și palmaresului Petrolului Ploiești în favoarea unor simboluri artificiale nou create – marca FCP și „vulpea”, un surogat urât de toată suflarea petrolistă, Uniunea Suporterilor Petroliști anunță în mod oficial ruperea oricărei legături, de orice natură, cu Asociația Club Sportiv Petrolul 52, începând de azi, 11.08.2021.
Continua tergiversare a asocierii cu o Primărie și un Consiliu Local dispuse să sprijine finanțarea clubului, în condițiile în care acesta se găsește într-o criză financiară severă, iar în 4 zile trebuie plătite salariile jucătorilor și staff-urilor clubului (inclusiv ale CCJ) pe luna iulie în valoare de aproximativ 100.000€, este un act de inconștiență dusă la extrem, pe care USP îl condamnă cu toată fermitatea. Explicațiile oferite de unii Membri Fondatori suporterilor: „au mai fost și alte echipe cu întârzieri la salarii și a mers treaba” sunt de natură de a agrava situația, pentru că dovedesc o premeditare cinică a unei situații de criză severă, acceptată cu seninătate de Membri Fondatori ai ACS. USP se disociază de un asemenea act de iresponsabilitate managerială și de un cinism pervers ieșit din comun.
Am știut dintotdeauna că ne considerați niște „spectatori” fără minte și fără greutate în deciziile voastre. Ei bine, începând de astăzi acești „spectatori” vor reîncepe acțiunile pentru recâștigarea cu demnitate a scutului petrolist și a prestigiului PETROLULUI PLOIEȘTI și declară război deschis mărcii FCP și vulpii jigărite cu pretenții de lup, care vor rămâne singurele voastre opțiuni.
Am fi făcut acest demers mai demult, dar am tot continuat să speram într-o judecată rațională a Membrilor Fondatori. Din păcate, aceasta nu a venit și nici nu sunt semne că va veni vreodată.
HAI PETROLUL!”, comunică USP, mesajul fiind transmis atât pe pagina sa de Facebook, cât și pe cele ale Peluzei Latine, Asociației Diaspora Galben Albastră și Ligii Suporterilor Constantin Tabarcea.
Din AGA al ACS Petrolul 52 făceau parte până acum următorii reprezentanți: Mircea Dridea, Octavian Grigore, Ion Haralambie, Paul Gușă, Decu Crângașu, Ion Cojocaru, Constantin Ștefan, Gheorge Liliac, Virgil Dridea, Robert Burlacu, Eduard Opaschi și Bogdan Păun.

Poziţia clubului – ”seacă”

Ieri, clubul ploieștean a publicat o primă reacție cu privire la această demisie. ”ACS Petrolul 52 a luat act de retragerea domnilor Bogdan Păun și Eduard Opaschi din cadrul Adunării Generale a Asociaților. Cei doi, reprezentanți ai Uniunii Suporterilor Petroliști (USP), din partea Asociația Diaspora Galben Albastră (ADGA), respectiv Peluza Latină, și-au înaintat, ieri, 11 august, demisiile din AGA.
ACS Petrolul 52 le mulțumește pentru sprijinul acordat în calitatea oficială avută și va intreprinde, în perioadă următoare, toate demersurile necesare pentru asigurarea activității clubului la un nivel care să permită atingerea performanțelor dorite de către toată suflarea petrolistă.”