Apărut recent pe scena handbalului prahovean, clubul sportiv iSports Ploieşti şi-a propus să participe şi în campionatele naţionale din sezonul viitor. Secţia de handbal a clubului ploieştean este coordonată de Mihaela Grădişteanu, fostă jucătoare şi arbitru de handbal, care pregăteşte două grupe de copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani.
De asemenea, antrenor în cadrul secţiei mai este Adrian Niţu, fost jucător de performanţă, care se ocupă de o grupă de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani.
După o perioadă de acumulare, în ultimul an, unul afectat şi de pandemie, clubul ploieştean, condus de Ionuţ Urzeală, urmăreşte să ia contactul cu handbalul de performanţă şi va înscrie două echipe în campionatele naţionale de juniori III, una la fete şi una la băieţi. Totodată, clubul iSports va fi prezent şi în competiţia de minihandbal.
„Obiectivul nostru principal este acela de a forma copii, de a-i ajuta să se dezvolte. Iar decizia de a ne înscrie în campionat a venit în mod firesc, deoarece dorim să le arătăm copiilor tot ceea ce înseamnă acest sport minunat, handbalul, cu sacrificiile sale, dar şi cu satisfacţii, care apar prin munca de la antrenamente”, ne-a declarat tânăra antrenoare a clubului ploieştean, Mihaela Grădişteanu.
Campionatele de handbal la juniori III sunt programate să înceapă în a doua jumătate a lunii septembrie, iar echipele vor fi formate, atât la fete, cât şi la băieţi, din minimum opt sportivi născuţi în 2007 şi 2008, putând avea în lot şi maximum trei sportivi de la categoria juniori IV (născuţi în 2009 şi 2010).
De menţionat, pentru părinţii care doresc să-şi înscrie copiii la grupele de handbal de la iSports Ploieşti, că o pot face prin intermediul site-ului oficial: handball.sportploiesti.ro.