Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut pe 23 iulie 1913, în comuna Crăiniceni din judeţul Botoşani şi a primit la botez numele Ilie. A rămas orfan de mic de amândoi părinţii şi a fost crescut de bunică. A urmat primii ani de şcoală în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi.
A fost primit cu multă dragoste în viaţa monahală de stareţul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei şi apoi al doilea patriarh al României. După satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Mănăstirii Neamţ, iar apoi a predat literatura română la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936, noul stareţ, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iaşi), l-a tuns în monahism, primind, potrivit pravilei călugăreşti, un nou nume, cel de Ioan.
Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, în noiembrie 1936 tânărul monah s-a îndreptat, împreună cu alţi doi călugări, spre Ţara Sfântă. După doi ani petrecuţi în pustiu, ajunge la Mănăstirea „Sfântul Sava”, unde se nevoieşte timp de opt ani. În anul 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt şi este numit egumen la Schitul românesc cu hramul „Sfântul Ioan Botezatorul“, din Valea Iordanului, pe care îl va conduce până în anul 1952.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele veşnice pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. A fost înmormântat de Amfilohie, egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, în peştera care-l găzduise în ultimii ani de viaţă.
Dezgropat două decenii mai târziu, s-a constatat cu uimire că trupul său nu putrezise, păstrându-se intact.
Ţinând seama de toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în şedinţa din 20 iunie 1992, cu data de prăznuire în calendar pe 5 august.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seamă de poeme adunate într-o culegere intitulată „Hrana duhovnicească”, tipărite,în condiţii grafice modeste, aproape precare, de către ucenicul său, părintele Ioanichie Pârâială.
