Sfântul Fanurie s-a născut în insula Rodos din Grecia, însa nu se cunoaşte data exactă. A avut doisprezece fraţi, iar el a fost cel mai mare.
După moartea tatălui său, mama sa ajunge să cânte şi să joace prin diverse locuri. Începe să ducă o viaţă păcătoasă. Când Fanurie descoperă acest lucru, decide să fugă în pustiu. Primeşte botezul şi revine după un timp în oraşul său natal. Află că mama sa a murit în momentul în care a fost descoperită de el într-un local şi că fraţii săi s-au răspândit prin lume.
Revine în pustie şi duce o viaţă aspră, mănâncă o dată la trei zile. Prin rugăciune a adus tămăduire surzilor, orbilor, botezându-i şi învăţându-i dreapta credinţă. Cu toate că săvârşise atâtea minuni, este nevoit să părăsească până la urmă cetatea, din cauza răutăţii oamenilor. Aceştia spuneau că minunile săvârşite de el nu sunt făcute cu ajutorul lui Dumnezeu, ci al demonilor. Se pare că a ajuns în Egipt, unde o readuce la viaţă pe fiica regelui. În urma acesti minuni, împăratul şi slujitorii săi au primit botezul.
După o vreme, vrăjitorii din Egipt s-au ridicat împotriva lui Fanurie şi, astfel, sfântul a fost supus la multe chinuri: i s-au tăiat mâinile şi degetele de la picioare, urechile, i s-au smuls dinţii, a fost bătut cu pietre, pentru ca în cele din urmă să i se taie capul.
Moaştele Sfântului Fanurie au fost descoperite de câţiva păstori, în jurul anului 1500, într-o peşteră. Alături de moaştele sale, au găsit şi o piele de animal pe care era scrisă viaţa Sfântului Fanurie.
Există obiceiul ca în ziua cinstirii Sfântului Fanurie să se împartă turte săracilor, amintind de turtele prin care făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale. În limba greacă, numele Fanurie înseamnă „cel ce arată” şi din acest motiv este considerat a fi protectorul celor care au pierdut lucruri şi persoana care îţi descoperă calea de urmat în vreme de îndoială.
