Florin Tănăsescu
Cred că avea vreo treizeci de ani. Se văita că este nefericită. Că nu mai are vlagă în ea. O chema Existenţa Efemeră.
Butona Candy Crush pe telefon, domnişoara. Mi-a cerut „o viaţă”.
I-am spus că i-am dat-o deja. Alta nu mai am.
„N-are românul zece vieţi în pieptu-i de aramă?”.
Avea şi n-avea dreptate. A avut cândva. Acum, are una. Şi aia, vai de ea!
Şi m-au apucat sictirul, pliciseala şi, evident, amorţeala. Cam ce simte lumea prin ţara asta!
„De partea cui eşti?”, m-a trezit din picoteală numita Existenţă Efemeră.
Nu mai eram de partea nimănui. Am fost cândva de partea lui Tudor Vladimirescu. Am fost suporterul lui Ştefan cel Mare. Mi-a dat şi autograf, am tras şi o beţie amândoi. De-aia îmi permit bancuri cu şi despre el… Poate-am luptat şi la Oituz. Sau poate chiar am fost acolo. Poate că am fost şi la Cotul Donului, sau poate nu. Ce mai contează toate astea acum?
„L-ai cunoscut şi pe Brâncuşi?”, s-a arătat curioasă.
I-am spus că da, însă prin intermediari. Iubiserăm aceeaşi femeie: Maria Tănase.
Nervoasă că nu mai avea „vieţi” pentru Candy Crush, a lăsat telefonul de-o parte şi m-a întrebat ce părerea am despre Lucian Blaga.
„Aşa şi-aşa”, i-am răspuns. Dar am o simpatie pentru Eugen Ionescu. Absurdul lui mă încântă. Nu pot trăi fără el. Fără nebunia din ţară! Doar aşa viaţa are farmec p-aici. Te uimeşte pe zi ce trece. Nici nu îţi poţi închipui ce nerozii se petrec sub ochii noştri.
A tresărit când i-am zis că viaţa are farmec.
„Dă-mi-o mie, pentru Candy Crush Saga!”, a insistat.
30-31 de ani şi se juca de fapt cu vieţile noaste. Ea, Existenţa Efemeră…
Saga… Povestea naţiei ăsteia nu stă în Răscoala lui Tudor Vladimirescu. Nici în amărâţii care şi-au lăsat oasele pe la Cotul Donului. Nici în Balada lui Ciprian Porumbescu. Nu, nu!
Corola de minciuni a lumii noastre stă, de 30-31 de ani, în vieţi împrumutate.
„Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”, dar Lucian Blaga scrie Candy Crush Saga.
