N.D.

Potrivit Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, astăzi, la ora 11:30, va avea loc deschiderea expoziției „Galeria Arhitecților Peleșului – Domeniul Regal Sinaia, de la proiect la capodoperă (1873-1914)”, la Vila Șipot aflată pe Aleea Peleșului nr.2, pe Domeniul Regal Sinaia. Este considerată o expoziție-eveniment, având în vedere că este vernisată cu o zi înainte de „ziua de naștere” a Castelului Peleș – a cărui piatră de temelie a fost pusă pe 22 august 1875 – fiind vorba despre prima expoziție organizată vreodată în această vilă care a fost „casa” arhitecților regali, la începutul secolului XX. Proiect al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, conform organizatorilor, expoziția îi va purta pe vizitatori într-o călătorie în timp, la răscrucea secolelor XIX și XX, în atelierele celor care au gândit și au pus în operă viziunea Regelui Carol I, fondatorul Domeniului regal. Astfel, fotografii vechi, schițe, planuri și machete, piese de arhivă puțin cunoscute vor dezvălui, cu această ocazie, evoluția Domeniului Regal de la momentul în care Regele Carol a cumpărat, din fondurile personale, un teren pe Valea Peleșului, până la 1914, când în jurul Castelului Peleș se întindea, deja, un ansamblu arhitectural și peisagistic spectaculos. ”Deschiderea din 21 august marchează începutul unei noi etape în întreaga istorie de 120 de ani a Vilei Șipot (Casa Arhitecților). Proiectată în anul 1900, vila a servit ca birou al serviciului de arhitectură dar și ca reședință pentru Arhitectul Șef al Casei Regale la vremea respectivă – Karel Liman. Este locul unde au fost create planurile care, la începutul secolului XX, au dezvoltat Domeniul Regal Peleș și l-au transformat în ceea ce admirăm astăzi. Galeria ne poartă prin munca de creație și măiestria arhitecților care au metamorfozat o pădure neumblată într-o capodoperă impresionantă prin echilibru estetic, integrare în peisaj, coerență stilistică și inovații tehnologice”, au mai anunțat organizatorii evenimentului.
Expoziția temporară va putea fi vizitată la fiecare sfârșit de săptămână, de vineri până duminică, între orele 10:00-13:00 și 14:00-17:00, până pe data de 25 octombrie. Intrarea este gratuită, accesul se face numai în grupuri de maximum 10 persoane, iar rezervări pentru vizite de grup se pot face prin intermediul adresei de email asociatia@patrimoniupeles.ro.