Pe data de 29 august a.c., la Comarnic, va avea loc a doua ediție a Festivalului ”In memoriam Iulică Baradache”. Organizat de formația „Baradache Band” și ansamblul de dansuri populare „Floricica” din localitate, evenimentul aduce un omagiu muzical celui care a fost Iulică Baradache, fiu îndrăgit al orașului, un muzician care a reprezentat cu cinste, în cadrul unor evenimente culturale, atât din țară, cât și din străinătate, orașul natal. Astfel, după succesul primului eveniment, ce a avut loc în anul 2019, organizatorii vor să continue tradiția și să aducă pe scenă, anul acesta, în fața publicului, momente de muzică și folclor național de calitate, evenimentul fiind găzduit, în intervalul orar 18.00-23.00, de un spațiu aflat în vecinătatea Muzeului Cinegetic Posada. Printre invitați se numără Ionuț Fulea și grupul instrumental „Codru de România”, Paul Stângă, dar și interpreți de muzică populară și de petrecere, precum și ansambluri folclorice din Comarnic. La evenimentul promovat și de Primăria Comarnic sunt așteptate să participe câteva sute de persoane.