F. T.

Duminică, un grup de turiști a solicitat ajutorul jandarmilor prahoveni, după întâlnirea cu un urs pe traseul Poiana Stânii-Poiana Țapului.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, „animalul sălbatic începuse să-i urmărească pe turiști, iar unul dintre aceștia a luat decizia corectă de a abandona un rucsac, pentru a-i distrage atenția acestuia și a câștiga timp să se îndepărteze de potențialul pericol.
Împreună cu patrula de jandarmi, turiștii au revenit pe traseu, recuperând ceea ce a mai rămas din rucsacul distrus de urs”.
În același comunicat de presă al IJJ Prahova se mai precizează faptul că , în weekend, „jandarmii prahoveni au intervenit la nu mai puțin de 17 cazuri în care a fost semnalată prezența urșilor, iar recomandările pentru astfel de situații sunt următoarele: păstrați-vă calmul și încercați să vă îndepărtați de zona respectivă; nu vă apropiați pentru a face fotografii sau pentru a-i hrăni; faceți zgomot, deoarece acesta îi sperie; solicitați sprijin prin apel la Numărul de Urgență 112”.