S-au cerut bani de la Guvern pentru refacerea a sute de locuinţe, dar şi poduri, podeţe şi zeci de kilometri de drumuri

N. Dumitrescu

Pagubele rezultate în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase ce au fost înregistrate în ultima perioadă în Prahova au fost evaluate la peste 137 milioane de lei, fiind afectate peste 100 de locuințe dar și anexe gospodărești, poduri și podețe, inclusiv zeci de kilometri de drumuri. Informațiile le-am primit de la Instituția Prefectului Prahova, de la ai cărei reprezentanți am aflat că, în urmă cu câteva zile, această evaluare a fost transmisă și la București, solicitarea de bani din fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului urmând să fie analizată într-o viitoare ședință a Executivului. Alocarea de fonduri a fost cerută având în vedere faptul că, potrivit Instituției Prefectului Prahova, în ultimele săptămâni au fost constatate și evaluate preliminar pagubele produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase în peste 20 de unități administrativ-teritoriale din județ, printre care s-au regăsit municipiul Câmpina, orașele Breaza, Bușteni, Comarnic, Sinaia, dar și comunele Aluniș, Bănești, Bălțești, Gornet, Gura Vitioarei, Poiana-Câmpina, Provița de Jos, Scorțeni, Ștefești, Telega, Valea Călugărească. Așa cum reiese din document, au fost afectate numeroase obiective de infrastructură, respectiv: 2,220 km drumuri județene; 29,782 km drumuri comunale; 15,445 km de străzi; 0,500 km drumuri forestiere; 7 poduri; 10 podețe; 4 traversări pietonale; 1,650 km de apărări de mal, precipitațiile afectând însă și 112 locuințe, dar și 73 de anexe gospodărești. ”Valoarea estimată a pagubelor la toate aceste obiective se ridică la suma de 137.846.084 mii de lei. La aceste valori se adaugă și pagubele înregistrate în agricultură, în valoare de 110,89 mii lei la recolte și sere/solarii distruse”, se arată în documentul primit de la Instituția Prefectului Prahova.
Reamintim faptul că, în urmă cu doar câteva săptămâni, apele venite de pe versanți, în urma ploilor torențiale, au generat mari probleme în orașele de pe Valea Prahovei, la Bușteni fiind înregistrate cele mai mari distrugeri din ultimele decenii, probleme fiind și la Sinaia, dar și la Azuga. Ruperea de nori, la propriu, a inundat zeci de case la Bușteni, dar și un supermarket, preventiv atunci fiind evacuate de către pompieri, împreună cu salvamontiști și reprezentanți ai Serviciului Local pentru Situații de Urgență din Bușteni, și zece persoane. Și DN1 a fost blocat, din cauza aluviunilor, câteva ore bune, pentru a-i ajuta pe cei loviți de viituri pe Valea Prahovei la fața locului fiind prezente mai multe echipaje de jandarmi și pompieri.