A fost un weekend plin pentru fotbalul și sportul din Breaza, care a găsit resurse, voință și implicare pentru a onora cele 7 decenii de activitate ale clubului.
Președintele din perioada promovării în eșalonul secund, Constantin Anghelache, alăturii de antrenorii Florin Stăncoiu și Costin Plăvache, fostul director al Hidrojet Breaza – Șerban Rășină, Mircea Bolintineanu, Răzvan Frățilă, Focșeneanu, Dinescu, Petre Stăncescu, Onișca, Vâjeu, oameni implicați, de-a lungul anilor, în fenomenul sportiv din Breaza, cei care au făcut cinste sportului din acest oraș nu numai la fotbal, dar și la alte discipline, precum lupte libere, handbal, karate, toți au fost premiați într-un cadru festiv, odată cu sărbătorirea celor 70 de ani de istorie fotbalistică.
Iar Breaza – 70 ani, eveniment început sâmbătă dimineață cu jocuri de juniori, s-a încheiat cu cel mai așteptat moment al zilei, meciul dintre Hidrojet Breaza 2001 și Tricolorul Breaza 2009, duelul prietenesc dintre generațiile care au reușit promovările din ”județ”, în Divizia C, respectiv din eșalonul trei în Divizia B, reunind jucători reprezentativi ai celor două generații.
Printre marcatorii celor două echipe s-au regăsit Andrei Vasilescu, Georgian Ghiță, Cristian Negotei, Robert Istrati, Marian Uțică și, desigur, Marius Vișan, lista jucătorilor invitați cuprinzându-i și pe Defta, Buciu, Chilom, Iarca, B. Nicolae, L. Stanciu, Vasile Cornel – la generația 2001, respectiv Apostol, G. Ghiță, Forika, Petcu, Ghidia, Petcu, Stoica, Istrati, Marinescu, Negotei, Răuță, Sava, A. Stoica, M. Marin – în ”echipa tinerilor”.
Evenimentul de sâmbătă s-a încheiat cu depănarea de amintiri, foștii jucători brezeni, unii ”răspândiți” peste tot prin țară și chiar peste hotare, relegând, pentru câteva ceasuri, vechile prietenii și plăcuta atmosferă a unei perioade când au împărțit ”cele bune”, pentru că timpul a păstrat doar amintirile plăcute.
Vișan a marcat două zile la rând!
A doua zi, duminică, în stadionul ”Parc” a fost ”zi de meci oficial”, Tricolorul Breaza – una dintre echipele care au ca obiectiv promovarea- dând piept cu Voința Vărbilău, nou promovată în Liga A. A fost 4-0 pentru gazde, președintele Tricolorului, Marius Vișan, reușind, după ce a înscris ”pentru old-boys”, sâmbătă, să dea gol și oficial, a doua zi, Roșu, Butufei și Andrei Ciobanu completând lista marcatorilor pentru ”tricolori”.
Cinci echipe cu maximum de puncte
În Liga A a ”trecut” și runda secundă, una în care derbiul etapei, meciul de la Păulești, s-a încheiat cu o victorie clară a gazdelor, scor 4-1. Alături de Păulești, Breaza, Cornu, Bănești și supriza CS Mănești (lider la zi, după ce a reușit să bată la Boldești, 3-1, rezultat care înainte de pandemie era considerat … aproape imposibil) completează contingentul celor 5 formații cu punctaj maxim.
Iată rezultatele etapei secunde și clasamentul la zi:
CS Cornu – CSC Măneciu 7-0
Petrolistul Boldești – CS Mănești 1-3
Petrolul 95 Ploiești – AS Strejnic 1-1
Teleajen Văleni – CS Brazi 1-0
AFC Brebu – FC Bănești 1-3
Unirea Urlați – CSC Berceni 5-1
Tinerețea Izvoarele – CSO Băicoi 0-2
CS Păulești – Athletic United Băicoi 4-1
Tricolorul Breaza – Voința Vărbilău 4-0
# Echipa M V E I GM GP P
1 CS Măneşti 2013 2 2 0 0 12 1 6p
2 CS Cornu 2 2 0 0 10 1 6p
3 CSO Tricolorul Breaza 2 2 0 0 9 1 6p
4 CS Păuleşti 2 2 0 0 5 1 6p
5 AFC Băneşti-Urleta 2 2 0 0 6 3 6p
6 Unirea Urlaţi 2 1 1 0 6 2 4p
7 CSO Teleajenul V. de Munte 2 1 1 0 1 0 4p
8 AFC Brebu 2 1 0 1 5 5 3p
9 CSO Băicoi 2 1 0 1 3 5 3p
10 ASCS Petrolul 95 Ploieşti 2 0 2 0 2 2 2p
11 CS Brazi 2 0 1 1 1 2 1p
12 AS Strejnic 2 0 1 1 3 5 1p
13 Atletic United1906 2 0 1 1 1 4 1p
14 CSC Berceni 2 0 1 1 2 6 1p
15 Petrolistul Boldeşti 2 0 0 2 3 6 0p
16 Tinereţea Izvoarele 2 0 0 2 1 5 0p
17 Voinţa Vărbilău 2 0 0 2 0 5 0p
18 CSC Măneciu 2 0 0 2 0 16 0p