Florin Tănăsescu
Din senin, fără preambul, fără avertisment, pe unii dintre noi ne-a avertizat ce’a că litera V nu se mai cade a o folosi. De-aia scriu, şi de-aia scriem, mulţi dintre noi, ce’a, nu ceva. Lipseşte V: semnul Victoriei. Lipsește V: de la Viitor. Iată explicaţia!
De la o vreme, ocolim consoana asta din alfabetul Limbii române. Nici eu, nici altcine’a dintre noi nu avem ce’a personal cu ea. Doar că trezeşte amăgiri. Doar că răscoleşte amintiri.
A câta este? N-am chef de numărat de la A la Z. Şi-aşa se uită prea mulţi parveniţi la noi în felul ăsta. Cu aroganţă și de sus în jos.
A câta este? E pe la subsolul alfabetului. Acolo stă litera V, acolo este şi locul nostru. Al generaţiei pe lângă care anii s-au scurs anapoda. Poate că-i greşeala noastră că am lăsat să se întâmple aşa. Că n-am pus punctul pe i când trebuia. Că i-am lăsat pe alţii să confişte litera V.
Ce’a de genul „Împăraţii timpurilor noi sunt din ce în ce mai goi!” trebuia strigat. Dar nu acum. Poate în urmă cu 30 de ani, poate nu era prea târziu nici acum vreo 20 de ani!
Unii spun că sunt deprimat. Alţii, că generaţia mea este oarecum ratată. Poate că da, poate că nu. Cert este că acum evităm, din ce în ce în ce mai mult, consona V. De ce?
Fiindcă Viitorul începe cu ea.
O evităm fiindcă vine de la o Victorie care nu-i a noastră. Este a oportuniştilor, dacă simţiţi mersul timpului.
Sunt multe explicaţii pentru care ocolim consoana V. N-are nicio legătură cu tinereţea scursă.
Doar cu dezamăgirea, un pic aşa. Sau ce’a mai mult.
Din ce în ce mai des, unii dintre noi ocolim şi nu îl folosim pe V. Vine de la multe.
Printre altele, de la „Viitor de aur, ţara noastră are!”.
Oare?
