La inițiativa deputatului PSD de Prahova Rodica Paraschiv, marți după-amiază a avut loc o întâlnire la care au participat președintele Organizației de Femei a PSD Prahova, Fabioara Ionescu, consilierul județean Beatrice Gâjman și reprezentantele social-democrate în consiliile locale ale localităților de pe Valea Slănicului și Valea Teleajenului. Unul dintre subiectele abordate a fost prezentarea proiectului de lege al PSD privind stimularea natalității, axat pe sprijinirea tinerelor familii.
„Când lumea se dezechilibrează, când fiecare trăiește în lumea lui, când viitorul copiilor este amenințat, când drepturile minorităților devin mai importante decât ale majorității, femeile strâng rândurile pentru a readuce echilibrul, familia, educația, sănătatea societății în centrul atenției. Astăzi, împreună cu doamnele consiliere locale PSD din localitățile situate pe Valea Slănicului și pe Valea Teleajenului, am discutat despre propunerea legislativă pentru sprijinirea familiilor cu copii, despre modul în care autoritățile locale trebuie să se implice în procesul educațional, despre educația sanitară, despre șansele unei generații online la dezvoltare și recuperarea orelor de curs pierdute. Doar alături de familie și de școală, societatea poate influența educația!”, a fost mesajul transmis de Rodica Paraschiv, secretarul executiv al PSD Prahova, după întâlnirea cu femeile social-democrate.
Partidul Social Democrat a venit în Parlament cu un proiect de lege care include un set de măsuri de stimulare a natalității, axat pe sprijinirea tinerelor familii. Astfel, un prim punct vizează alocațiile pentru copii. PSD susține din nou acordarea de urgență a alocației de stat pentru copii la nivelul prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 9/2019, respectiv 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 – 18 ani. Un alt punct al proiectului de lege are în vedere creșterea deducerilor acordate salariaților care au copii. Conform proiectului, sunt propuse deduceri alocate angajaților cu salarii mici și medii, de până la 5.000 de lei. Prin această măsură se asigură creșteri de venituri pentru 85% din salariați. Măsura reduce inechitățile salariale și riscul de sărăcie în rândul familiilor cu mulți copii. Un al treilea punct vizează acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până a 6 ani la învățământul preșcolar, public sau privat, în creșe și grădinițe. Se propune acordarea unui stimulent educațional sub formă de tichete sociale în valoare de 1000 de lei pe lună pentru copiii cu vârsta între 0 – 3 ani și de 1500 de lei pe lună pentru copiii cu vârsta între 3 – 6 ani.