Nicoleta Dumitrescu
Prin anunțul că peisajul minier Roşia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, România a reușit, ieri, să scrie istorie. Cu adevărat istorie, având în vedere că fosta mină de exploatare de la Roșia Montana – adică mina de pe vremea Imperiului Roman – constituie o adevărată ”mină de aur” prin intermediul căreia România are șansa să fie cunoscută în lume prin tot ceea ce are ca bogății imateriale. Această recunoaștere poate constitui însă și o palmă pe obrazul acelora care încă mai stau în amorțire considerând că turismul nu este capabil să aducă bani, asta în timp ce, așa cum se știe, multe țări s-au dezvoltat și trăiesc exclusiv din turism.
România are șansa de a avea toate formele de relief, nu mai vorbim de câte și mai câte vestigii și urme lăsate de înaintașii noștri, fiecare ”comoară” lăsată moștenire generațiilor viitoare putând reprezenta un punct forte pe lista patrimoniului național. Ultimii zeci de ani însă au făcut dovada faptului că punerea în valoare a atâtor și atâtor bogății pe care le are această țară a fost lăsată în plan secund, cel mai bun exemplu fiind faptul că, o dată la patru ani, campaniile electorale excelează în primul rând în promisiuni de realizarea de noi autostrăzi, de măriri de pensii și alocații care, adesea, așa cum se întâmplă și acum, rămân doar simple vorbe pe hârtie.
Dacă ar fi existat însă o strategie clară în punerea în valoare a tuturor frumuseților pe care le are această țară, altfel ar fi fost situația acum. Pentru că, după cum s-a văzut, mai mult a contat să se facă terenuri de sport în pantă, să se inaugureze un drum care nu duce nicăieri, să se amenajeze pârtii de schi unde iernile sunt blânde decât să fie asfaltat un drum care duce către un monument istoric ori către un obiectiv cultural cu caracter de unicitare nu doar pe plan național, ci și în lume.
În alte țări, orice pietricică rămasă de la înaintași este pusă în valoare și are indicator de recunoaștere în teren, astfel încât turistul să știe ce vede și unde se află, astfel de modele de punere în valoare a istoriei și culturii naționale fiind folosite de multe popoare care au considerat că isoria țării lor merită cunoscută în lume.
În România, însă, s-a considerat că se poate pune pe lista priorităților cu totul și cu totul altceva – în mare parte obiective care n-au fost finalizate niciodată la termenul anunțat inițial – asta în ciuda faptului că, așa cum se știe, însuși moștenitorul Coroanei britanice- prințul Charles- s-a îndrăgostit, la propriu, de zonele rurale ale României, care încă mai poartă parfumul vechilor epoci.
Cert este că, prin înscrierea, în același timp, a minei romane de la Roșia Montana și în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol – recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție – României i s-a arătat un fel de cartonaș roșu. Ceea ce înseamnă că nu mai este tImp de pierdut, iar autoritățile centrale trebuie să se replieze astfel încât să nu mai amâne, la nesfârșit, alocarea de fonduri pentru protecția obiectivelor care acum sunt în ruină și care puteau, foarte bine, să fie transformate în vertiabile puncte de atracție.
