• 70,7% – rata de promovabilitate
• La această sesiune au fost mai puţine note de 10 decât anul trecut

N. Dumitrescu

După publicarea, duminică, a rezultatelor finale înregistrate de absolvenţii de gimnaziu la Evaluare Națională, a venit rândul generației de elevi care a finalizat clasa a XII-a să afle ce note a obţinut la ”examenul maturității”. Ieri, Ministerul Educației a publicat pe site rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021, acestea fiind afișate prin anonimizarea numelui și prenumelui candidaților. La nivel național, rata cumulată de promovare, înainte de contestații, a fost de 67,8%, în creștere cu aproape cinci procente față de acceași etapă de afișare din sesiunea de anul trecut, în contextul în care, reamintim, cea din 2020, când a fost de 62,9%, a fost cea mai mică din ultimii șase ani. Astfel, la nivel național, pentru promoția curentă, rata de promovare la Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2021, înainte de contestații, a fost de 73,9% (mai mult cu 2,5% față de aceeași etapă a anului trecut), iar pentru promoțiile anterioare, rata de promovare a fost de 27, 6% (mai mult cu 2,6% față de anul trecut).
În Prahova, conform rezultatelor afișate ieri, au fost înregistrate șase medii de 10 – obținute de trei elevi de la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Ploiești, de doi elevi de la Colegiul Național ”Nichita Stănescu” Ploiești și de un altul de la Colegiul Național ”I.L. Caragiale” Ploiești – mult mai puține decât anul trecut, când, înainte de contestații, 16 elevi prahoveni au obținut media maximă. Coincidență, însă, ca și la sesiunea de vară a Bacalaureatului de anul trecut, înainte de contestații, și anul acesta au fost înregistrate 11 medii de 6.00 – media finală minimă obligatorie pentru ca un candidat să fie declarat ”Admis”.
Potrivit Ministerului Educației, rata de promovare la nivelul judeţului Prahova a fost, înainte de contestații, de 70,7%, cea de anul trecut fiind de 67,36%.

Potrivit Ministerului Educației, în Prahova au fost înscrişi la Bacalaureat 5.344 de elevi, dintre care s-au prezentat la probe 5.131, iar unul a fost eliminat din examen. Un număr de 3.627 de elevi prahoveni au promovat examenul, şase dintre ei având trecută,în dreptul numelor lor, media 10. Următoarea medie înregistrată în Prahova, după media maximă, a fost de 9,96, obținută de un elev de la Colegiul ”Mihail Cantacuzino” Sinaia. De asemenea, trei elevi au obținut media 9,95, alți trei având media 9,93, totodată fiind înregistrate și șapte medii de 9,91, patru medii de 9,90, trei medii de 9,88 și tot atâtea de 9,86, iar lista elevilor care au obținut medii peste nota 9,00 poate continua, cu mențiunea că media 9,00 a fost trecută în dreptul a 24 de candidați care s-au prezentat la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2021, alți 16 elevi obținând media 8,00, iar nouă elevi media 7,00. Media 6,00, obligatorie pentru promovare, a fost obținută de 11 elevi, așa cum s-a întâmplat și la sesiunea din vară de anul trecut, înainte de contestații. De precizat că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului de Bacalaureat este minimum 6 (șase). Dintre cei respinși, au existat și candidați care au fost notați la materiile la care au susținut examenul maturității și cu note sub 4. Printre aceștia se regăsesc un elev de la Liceul Tehnologic de Transporturi Ploiești, care a luat nota 3,3 la Limba și literatura română, nota 1 la Matematică și 1,55 la Biologie vegetală și animală, dar și alți doi de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Ploieşti, unul dintre ei obținând la Limba și literatura română nota 3,5, nota 2 la Matematică și 1,95 la Biologie vegetală și animală, iar un altul 3,05 la Limba și literatura română, la Istorie 2,95 și nota 2 la Logică. Ieri, imediat după anunțarea rezultatelor, reprezentanţii Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza – singurul cu acest profil din județ – au precizat obţinerea unei rate de promovabilitate de sută la sută. Astfel, în dreptul tuturor celor 111 absolvenți ai promoției ”Regele Mihai I – 100” ai acestui colegiu a fost trecut, ieri, rezultatul ”Reușit”, cea mai mare medie, 9,91, fiind obținută de absolventul Andrei Dodoț – cel care a finalizat clasa a XII-a cu media 10 – aceasta fiind și cea mai mare medie obținută între elevii din colegiile naționale militare la Bacalaureat.
Contestaţiile au putut fi depuse sau transmise tot ieri, în intervalul orar 12,00-18,00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii au completat, au semnat și au depus ori transmis prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţiona că au luat la cunoştinţă că nota acordată în urma soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 9 iulie.