Un cutremur mediu, cu magnitudinea ml 4,3 s-a produs ieri după-amiaza, la ora locală 14:20, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de 133 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 64 km est de Braşov, 76 km nord-est de Ploieşti, 116 km sud de Bacău, 129 km nord de Bucureşti.
De la începutul acestei luni, în România s-au produs cinci cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,2 şi 4,1, potrivit Agerpres.
Cel mai important cutremur din acest an a avut o magnitudine de 4,7 şi a fost resimţit şi la Bucureşti. Seismul s-a produs în data de 26 mai.