Scrie Romsilva pe pagina de Facebook, făcând referire la Parcul Natural Bucegi: „Frumos, oriunde te uiţi! Natura oferă un adevărat spectacol când bujorul de munte este în floare”.
Suntem de acord şi credem că nu aveţi cum să nu fiţi în acelaşi asentiment văzând minunăţia surprinsă în fotografii de Vali Bălan.
„Bujorul de munte, rododendronul sau smârdarul, cum mai este denumit popular – mai explică în respectiva postare reprezentanţii Romsilva – este originar din Balcani și face parte din genul botanic Rhododendron, gen extrem de variat ce cuprinde diferite specii
care cresc doar la altitudine înaltă.
Rhododendronul îl regăsim în țara noastră în Carpații Orientali sau Meridionali, iar perioada maximă de înflorire este în a doua parte a lunii iunie și începutul lui iulie. Planta este una perenă și crește spontan în tufe pitice în zonele alpine însorite. Florile sunt roz sau de culoarea roșu aprins și sunt grupate, dând senzația de buchete”.
Asta a fost tot. Rămâne să vizitaţi şi să vă minunaţi!