”O victorie mare pentru cariera mea de sportiv şi pentru kickboxingul din România” – a spus luptătorul ploieștean Amansio Paraschiv, după lupta câștigată contra olandezului Baya, în gala „Golden Fighter Championship 7” (GFC 7), desfășurată la București.
Aceasta a fost prima luptă în România pentru Amansio după mai bine de un an, iar sportivul din Ploiești a reușit o victorie spectaculoasă contra lui Christian Baya, luptător cunoscut pentru aparițiile în cel mai prestigios circuit din lume, Glory, având, înaintea acestui duel cu Amansio, un palmares cu 23 de victorii, dintre care 9 prin KO, 11 înfrângeri și o remiză.
Succesul obținut de luptătorul Amansio Paraschiv, multiplu campion român, l-a dus pe acesta la 34 de victorii în carieră, pentru ”Viking”, următoarea apariție fiind relativ repede, pe 16 iulie, când se desfășoară la Constanța (Piațeta Cazino Mamaia) o puternică gală #OssFighters06 .
”Mi-am dorit mult, am muncit şi am fost determinat pentru a câştiga . Puțini au fost cei care mi-au dat o şansă reală împotriva olandezului Chris Baya pe care l-am surclasat clar în fiecare rundă din meci – a declarat ”Vikingul” după lupta din weekendul trecut.