• Adrian Grigoroiu, preşedintele Sindicatului EQUITAS: „De ani buni, nu s-a schimbat nimic. Criză de personal, birouri insalubre, maşini vechi…”

F. T.

Ieri, membri ai Sindicatului EQUITAS din cadrul Penitenciarului de Femei Târgşor au protestat în faţa Palatului Cotroceni, între orele 11.30 şi 13.30, manifestându-şi nemulţumirea faţă de o serie de inechităţi care afectează, de ani buni, sistemul.
Adrian Grigoroiu, preşedintele sindicatului EQUITAS, prezent la Bucureşti, ne-a precizat că angajaţii de la această unitate şi cei de la Severin au fost singurii care au reprezentat Federaţia Poliţiştilor din Penitenciare care s-au raliat sindicatelor din Confederația Cartel Alfa.
„De ani buni, nu s-a schimbat nimic (în sistemul penitenciar – n.n.). Aceleași mașini vechi, insuficiente ca număr, aceleași birouri insalubre, lipsa unui echipament care să impună respect.(…) Suntem discriminați față de celelalte sectoare bugetare (administrație publică, parlamentari etc.), prin faptul că nu ni se aplică integral legea cadru a salarizării 153/2017”, ne-a precizat interlocutorul nostru câteva dintre nemulţumirile care i-au scos pe protestatari în stradă.
Tot liderul Adrian Grigoroiu – de la care am primit şi imaginile de la protestul de ieri – a mai acuzat politizarea sistemului penitenciar. „Suntem conştienţi că toate împuternicirile pe funcţiile de conducere din unităţile penitenciare sunt directive de partid”, neuitând să adauge ceea ce „doare”, de ceva vreme: modificările permanente la legea pensiilor, lipsă majoră de personal etc.
În fapt, nemulţumirile şi acuzele aduse ieri de către preşedintele Grigoroiu sunt aceleaşi care îi macină pe toţi membrii afiliaţi la Cartel Alfa.
Iar acţiuni de acest gen sunt preconizate a se desfăşura şi pe viitor, în condiţiile în care Guvernul va rămâne „surd şi mut” la doleanţele sindicaliştilor.