Sfântul Luchilian a trăit în secolul al III-lea, în vremea împăratului Aurelian. Luchilian a fost preot al slujirii idoleşti până la bătrâneţe, când s-a convertit la creştinism. Nevoind să-şi lepede credinţa în Hristos, a fost bătut cu sălbăticie, încât era tot numai o rană. Aruncat în temniţă în acest chip, a întâlnit patru tineri: Ipatie, Pavel, Dionisie şi Claudie, închişi din acelaşi motiv – nelepădarea de Hristos.
Aici i-a întărit pe tineri către nevoinţa mucenicească, pentru a nu se înfricoşa de chinurile şi moartea pe care urmau să le primească. Astfel, împreună se rugau lui Dumnezeu ziua şi noaptea, şi unul pe altul se întăreau în Hristos.
Au fost aruncaţi în foc, dar au ieşit nevătămaţi. În urma acestei minuni, tinerilor li s-au tăiat capetele, iar Luchilian a fost răstignit, bătându-i-se piroane peste tot trupul. Trupurile lor au fost îngropate de o fecioară, Paula, care a fost pedepsită pentru această faptă cu tăierea capului.
