Petrolul a semnat contracte cu doi jucători cu experiență, mijlocașul moldovean Eugeniu Cebotaru fiind chiar ”mult peste medie” la acest capitol.
Internaționalul moldovean a oferit primele declarații în calitate de ”petrolist”, jucătorul venit liber de contract de la Academica Clinceni oferind un interviu site-ului oficial al clubului, dovedind că… ”are vorbele la el”.. ”Mă bucur să fac parte din această familie frumoasă, Petrolul. Am intrat în contact cu suporterii, am fost foarte impresionat și sunt convins că în campionatul următor vor fi alături de noi. Avem foarte mare nevoie de ei. Eu, sincer, de când am semnat contractul cu Petrolul, mă culc și mă trezesc cu gândul la promovare, să fim în Liga 1, acolo unde e locul acestui club. Am acceptat cu mare plăcere să vin aici. Conducerea știe, am avut discuții foarte scurte. Conducerea știa și de ofertele mele, dar sincer a fost o discuție scurtă și am ales cu sufletul. Cred că a fost o alegere foarte bună și sunt convins de asta. Am un obiectiv clar al meu, vreau să facem un grup unit, să fim dornici de muncă, să avem rezultate. Să obținem apoi promovarea. Am vorbit cu stafful tehnic care a venit. Am avut o ședință, ni s-a spus clar că trebuie să ne mobilizăm și să fim concentrați pentru campionatul care urmează. Trebuie să facem un grup bun, să avem aceleași dorințe. Să ieșim pe teren și să dăm totul. Sunt convins că pas cu pas o să facem un sezon frumos. În experiența mea, am jucat la echipe unde mereu era presiune. Eu, singur am pus mereu presiune pe mine, pentru că oriunde am fost aveam un obiectiv clar. Presiunea nu face decât să ne motiveze, asta trebuie să înțeleagă fiecare jucător în parte. Trebuie să facem totul cu plăcere, presiunea nu trebuie să ne îngreuneze, trebuie să ne ajute”, a declarat Eugeniu Cebotaru.

Coman s-a reîntâlnit cu Nae

Fost golgheter al celor de la Recea, unde a fost antrenat chiar de Nae Constantin (între timp, echipa maramureșeană retrogradând, dar fără Nae pe bancă și atacantul ”lovit” la momentul meciurilor de baraj), jucătorul Marius Coman a mai ”simțit” gustul unor experiențe la cluburi cu obiective de performanță, lucru care îl trăiește din nou, odată cu venirea la Ploiești. ”La echipele la care am fost, care pot să spun că au fost echipe mari, nu prea am dat randament. Au fost din mai multe cauze, dar sper ca aici să se schimbe problema. Să primesc încredere, de atâta e nevoie. La Recea mi-am propus, personal, să devin golgheter. Aici este ceva colectiv. Vrem să promovăm, nu îmi pun acum target să dau goluri. Îmi propun să îmi ajut echipa cât mai mult și să promovăm, că ăsta este obiectivul. Am fost și la U Cluj, dar nu am avut parte de o asemenea susținere, din prima zi”, a spus Coman după primele ”mișcări” în tricoul galben-albastru.

Romario Moise, ca şi plecat!

Împrumutat de la Astra până la 30 iunie (club cu care se mai află sub contract un sezon), mijlocașul Romario Moise a devenit tată, de câteva zile, și nu mai ”bifează” ultimele antrenamente în galben-albastru. Șansele ca acesta să rămână la Petrolul sunt foarte mici, contractul său fiind mult peste ”media” sumei pe care Petrolul și-a propus să o plătească în această vară.
Moise ar putea continua la Astra, în Liga a II-a, dacă formația retrogradată din Liga I va rămâne în întrecere, având și alte variante de transfer, inclusiv din primul eșalon.