Proiectele eTwinning, care oferă personalului didactic care activează în şcolile din ţările europene participante o platformă de comunicare, colaborare, demarare de proiecte şi schimb de informaţii, au început să fie aplicate și în instituții de învățământ prahovene. Astfel, elevii clasei a IX-a C de la Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu Ploiești, alături de câțiva profesori, respectiv Ruxandra Ionescu, directorul liceului și profesor de Chimie, Livia Aurora Manole – diriginta clasei, profesor de Discipline tehnice și Elena Violeta Tănase, profesor de Limba și literatura română, s-au implicat în anul școlar 2020-2021 într-un proiect eTwinning ce vine în sprjinul educației pentru sănătate, în contextul în care întreaga umanitatea se confruntă nu doar cu efectele dezasturoase ale pandemiei de coronavirus, ci și cu cele ale poluării, suprapopulării și încălzirii globale. Proiectul, intitulat sugestiv ”W-health … What else! (Sanătatea… Ce altceva!)”, a fost inițiat de Italia și Turcia, reunind totodată reprezentanți din Franța, România, Albania, Lituania. Acesta a avut drept obiective familiarizarea elevilor cu noțiuni esențiale de stil de viață sănătos, implicare în acțiuni legate de sănătate fizică și psihică, dar și conștientizarea efectelor unor acțiuni uzuale asupra mediului înconjurător, pornind de la premisa că sănătatea noastră nu poate exista decât în deplină armonie cu sănătatea naturii. Cu această ocazie, elevii ploieșteni, alături de profesorii menționați, au avut ocazia să lucreze în grupuri mixte de diferite naționalități, au creat sondaje, prezentări, postere privind obiceiurile alimentare și riscurile de nutriție pentru sănătate. De asemenea, au comunicat pe forum, iar în cadrul a două întâlniri realizate în cadrul spațiului virtual au putut discuta despre alcool, droguri și dependențe, despre nutriție, riscuri și alimente sănătoase. S-a discutat inclusiv despre efectele benefice ale sportului pentru sănătate, forografiile în care elevii realizau diferite exerciții fizice fiind transformate într-un album video, la finalul proiectului fiind creată o revistă în care elevii din fiecare țară participantă au scris un articol despre problemele de mediu și soluțiile posibile, României revenindu-i dificila misiune de a trata problema despăduririlor.