Când vor reveni la normalul dinaintea pandemiei marile spitale prahovene?

Violeta Stoica

Bolnavii cu afecțiuni medicale cronice au avut mult de suferit în ultimul an, din cauza blocării parțiale sau totale a unor spitale din întreaga țară, autoritățile naționale (Ministerul Sănătății, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI) și județene (direcțiile de Sănătate Publică) împărțind unitățile medicale cu paturi în trei niveluri de competență, pentru bolnavii diagnosticați cu Covid-19.
Acum, la un an și trei luni de la deciziile care au schimbat complet cursul vieții unor persoane cu boli cronice, multe dintre acestea neavând acces o perioadă de timp la servicii medicale specifice afecțiunilor lor medicale, se pregătește – într-un final – o schimbare majoră.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova au răspuns, incomplet, întrebărilor pe care și le pune orice prahovean: când vor reveni la normal spitalele suport Covid din județul Prahova (în special Spitalul Căi Ferate Ploiești și Spitalul Municipal Câmpina), astfel încât și pacienții care nu sunt diagnosticați cu SARS Cov-2 să poată avea acces la servicii medicale ca înainte de pandemie.
În prezent, conform datelor furnizate de DSP Prahova, în Prahova sunt 508 locuri destinate pacienților diagnosticați cu coronavirus, în 14 unități medicale cu paturi – de stat sau private: Spitalul Județean de Urgență Ploiești, Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul de Boli Pulmonare Breaza, Spitalul General CF Ploiești, Spitalul de Psihiatrie Voila, Spitalul de Pneumoftiziologie Drajna, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, Spitalul Orășenesc Băicoi, SC Patrik Medical Center SRL, SC Dentirad Hospital, SC Sfânta Sofia Hospital Med SRL, Centrul Medical Reper Ploiești, SC Fresenius Nephrocare SRL Ploiești, SC Premium Medical Clinic SRL Ploiești.
Deși am solicitat și situația ocupării paturilor pe fiecare unitate medicală inclusă în lista menționată, la data transmiterii răspunsului, reprezentanții DSP Prahova au refuzat să facă precizări suplimentare, arătând doar că „situația ocupării paturilor este fluctuantă în funcție de evoluția cazurilor cu SARS Cov-2”.
În ciuda informațiilor trunchiate oferite de DSP Prahova, datele furnizate zilnic de către Instituția Prefectului, pe baza raportărilor… Direcției de Sănătate Publică, arată că sub 150 de paturi au fost ocupate în ultimele zile, din totalul de 508. Joi, 3 iunie, raportarea oficială arăta că 142 de paturi din total erau ocupate. Dintre acestea, 13 la Terapie Intensivă (din 28 total). Vineri, 4 iunie: 124 de paturi ocupate. La ATI, 14 locuri pentru pacienții cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate. Sâmbătă, 5 iunie: 124 de paturi ocupate. La ATI – 13 locuri ocupate.

Duminică, 6 iunie: 118 paturi erau ocupate din total. La ATI, 12 locuri pentru pacienții cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate.

Lucrurile se vor schimba, însă, în curând, iar spitalele publice vor reveni, cel puțin parțial, la normalul dinaintea pandemiei. DSP Prahova precizează că a fost publicat Ordinul nr. 753/ 27 mai 2021 pentru modificarea și completarea ordinului Ministrului Sănătății nr. 434/2021 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de Covid-19 și a listei spitalelor și unităților de dializă care asigură asistența medicală pentru pacienți cazuri confirmate și suspecte de Covid-19, conform clasificării spitalelor în trei niveluri de competență. „În termen de 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, conducerea unităților sanitare transmite către DSP un plan de redresare post-Covid a unității sanitare”, menționează cei de la DSP Prahova.
Până în prezent, un singur spital „de stat” din Prahova a cerut modificarea structurii de pandemie. „Conducerea Spitalului CF Ploiești a solicitat Direcției de Sănătate Publică Prahova avizarea unui număr mai mic de paturi alocate asistenței medicale pentru pacienți cazuri confirmate și suspecte de Covid-19, comparativ cu numărul maxim de paturi care au fost avizate pentru același scop în perioada 1 martie 2020-30 aprilie 2021”, precizează DSP Prahova.
Prin urmare, în maximum o lună, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică, ar trebui ca prahovenii să fie informați cu privire la schimbările ce vor apărea în spitalele care au în prezent zeci de paturi destinate pacienților Covid-19. Sperăm ca DSP Prahova să dea dovadă de mai multă transparență, astfel încât persoanele care au nevoie de asistență medicală spitalicească să cunoască modificările ce vor interveni în structura unităților medicale cu paturi.