La sfârșitul Turneului Final din cadrul Campionatului Național de Handbal la juniori III, desfășurat săptămâna trecută, la Bacău, și pe care CSM Ploiești l-a încheiat pe locul al șaptelea, s-au acordat premii individuale și s-a alcătuit și echipa ideală, pe baza voturilor celor opt antrenori principali.
În cadrul echipei ideale și formația prahoveană a avut un reprezentant. Este vorba despre Denis Ștefan, fiul antrenoarei echipei ploieștene, fosta internațională Ramona Ștefan, și al arbitrului internațional de handbal Romeo Ștefan.
Cum se pare că performanța este genetică în familia Ștefan, Denis a fost desemnat cel mai bun portar al turneului, fiind singurul component al echipei ideale care nu a evoluat în semifinale. Ceilalţi remarcaţi ai tehnicienilor au fost Teodor Ilucă (extremă stânga – CSU Suceava), Alexandru Dumitru (extremă dreapta – CSM București), Vladimir Ciușu (pivot – CSM București), Codrin Dascălu (inter stânga – CSU Suceava), Raul Popa (inter dreapta – Transilvania Brașov) și Alexandru Ilisei (centru – LPS Târgu Mureș).
Titlul național la juniori III a fost cucerit de CSM Bucureşti, care a trecut în finală de CSU Suceava, scor 41-37. În finala mică, Transilvania Braşov s-a impus în disputa cu LPS Târgu Mureş, scor 33-27.