În acest weekend, la Arad, este programată întrecerea de ciclism pe șosea Ziridava Road Race, care face parte din circuitul național organizat de Asociația Județeană de Ciclism Prahova, Road Grand Tour, dar care reprezintă și prima etapă din cadrul Cupei României, derulată sub egida Federației Române de profil.
Concursul de la Arad cuprinde două probe, astăzi fiind programat un contratimp individual, iar mâine urmând să se desfășoare o cursă de fond, pe un traseu de aproximativ 100 de kilometri.
De menționat că doar cursa de fond va conta pentru Cupa României.
Printre cursele din acest sezon al Cupei României se regăsește și Drumul Vinului, întrecere organizată în Prahova, la Seciu, tot în cadrul Road Grand Tour, concurs amânat din primăvară în toamnă.
Anul trecut, câștigător al Cupei României la juniori a fost prahoveanul Denis Piciu (în foto), de la CS Petrolul Ploiești, care a avansat la categoria U23, având un debut de sezon foarte bun. De asemenea, la ediția din 2020, la U23 s-a impus prahoveanul Ionuț Andrei, format tot la CS Petrolul, dar legitimat la Universitate de Vest Timișoara.
Etapele destinate acestui sezon (categoriile Elite, U23, Juniori, Master și Amatori) din Cupa României sunt următoarele:
Ziridava Road Race (Arad) – doar etapa de fond, pe 13 iunie
Cupa Max Ausnit (Lugoj, Timiș) – doar etapa de fond, pe 1 august
Turul Vrancei – 14 august
Turul Clujului – 27 august
RGT Pucioasa The Wall – 19 septembrie
RGT Seciu Drumul Vinului – 31 octombrie
Câștigătorii din sezonul trecut ai Cupei României:
Elite masculin: Daniel Crista
(CSA Steaua București)
Elite feminin: Miriam Stan (CS Otopeni)
U23 masculin: Andrei Ionuț
(CSU Universitatea de Vest Timișoara)
Juniori masculin: Denis Piciu
(CS Petrolul Ploiești)
Juniori feminin: Crăciun Ioana (CS Otopeni)
Cadeți masculin: Surugiu Alexandru
(CS Olimpia București)
Cadeți feminin: Cioclu Alexandra
(Olimpic Zărnești)
Master 1 masculin: Amariuței Andrei
(iSports Ploiești)
Master 2 masculin: Kleinpeter Hermann
(Sport Competition)
Master 3 masculin: Bagoly Botond
(Kids 4 Cycling)
Amatori masculin: Mureșan Florin
Open Feminin: Romașcanu Denisa (CS Otopeni)