Ministerul Educației a publicat un ghid informativ de 13 pagini despre examenul de Evaluare Națională 2021, dedicat elevilor dar și părinților, cu informații atât despre condițiile organizatorice și sanitare, cât și despre desfășurarea probelor scrise din datele de 22, 24 și 25 iunie și ulterior, din sesiunea specială, potrivit Hotnews.
„Publicăm un ghid informativ destinat candidaților care vor susține Evaluarea Națională la finalul clasei a VIII-a (EN VIII) în acest an școlar (2020 – 2021) și, în egală măsură, părinților acestora. Ghidul conține informații utile despre condițiile de examen (informații de natură organizatorică şi sanitară) și despre desfășurarea propriu-zisă a probelor scrise. De asemenea, sunt incluse informații despre modalitatea de evaluare a lucrărilor (contestații), dar și sfaturi privind organizarea timpului de lucru pe durata celor 120 de minute rezervate fiecărei probe”, precizează ministerul pe pagina oficială.
Potrivit ghidului, probele scrise la limba română, matematică și limba maternă încep la ora 9, iar elevii au două ore la dispoziție pentru rezolvarea subiectelor, care sunt sub forma unor broșuri.