Am primit o epistolă stranie, fiindcă n-am mai primit așa ceva, și frumoasă, din aceeași pricină. Este iscălită de primarul orașului Vălenii de Munte, de pe Teleajen, Florin Constantin, unul dintre puținii primari cu idei gospodărești pe care nu doar le cântă în campanii, ci mai mult le tace și le face.
O transcriu, mai puțin ștampila primăriei pe care n-o pot reproduce:
”Scrisoare de apreciere
Domnului Lucian Avramescu, Cetățean de Onoare al orașului Vălenii de Munte
Cu ocazia aniversării Zilei Orașului Vălenii de Munte – 9 Mai, dorim să vă transmitem recunoștința și aprecierea noastră față de realizările și meritele deosebite pe care vi le-ați însușit de-a lungul vieții.
Astfel ne exprimăm prețuirea față de importanta dumneavoastră contribuție la dezvoltarea și creșterea prestigiului orașului nostru, Vălenii de Munte”.
În finalul scrisorii este și un citat pilduitor din Moliere: ”Toți oamenii se aseamănă prin cuvinte. Numai faptele îi deosebesc!”
La mulți ani!
Semnează, ”Cu deosebită considerație,
Primar,
Florin Constantin ”
Ce să zic decât mulțam frumos pentru gândurile bune și viață lungă în curățenie și lumină orașului în care am fost licean. Pe primar îl știu înainte de a avea funcția de edil șef. Era un harnic om de investiții, avea o betonieră pe Teleajen, construise cu gust un popas turistic. Nu s-a îmbogățit după ce a fost ales de două ori cred sau trei, primar. Ține orașul lună.
Lansam o carte a mea în fața elevilor și dascălilor orașului, lângă casa lui Nicolae Iorga, la un muzeu, marele istoric patriot fiind și primul Cetățean de Onoare al fostului târg de provincie. Dăruisem câteva cărți unor copii cu înclinații literare, din drepturile mele de autor, dar editura le dădea pe bani. Din sală s-a suit o voce caldă, dar fermă: ”Toți elevii de aici să-și ia cărți ale fostului lor coleg de liceu! Le plătesc eu! ”
Domnul Bebe! – a zis cineva și așa am ajuns să-l cunosc și eu. Când a ajuns primar a inaugurat vechiul parc, înfrumusețat și cu 45 de lucrări în piatră ale meșterilor țărani pe care le-am dăruit eu urbei. Am făcut-o cu drag nu doar pentru că pe acea alee am sărutat prima fată, ci și din prețuire pentru primarul care, nu mut ca mine acum, dar tăcut, s-a dedicat trup și suflet misiei sale, făptuind fără emfază, cu energie.
A vrut să numească acea alee a îndrăgostiţilor Lucian Avramescu, dar l-am rugat să mai aștepte.
Doamne, cât am scris despre Văleni! Romanul meu ”Despre singurătate” se petrece o parte acolo și câte, avuabile sau inavuabile, n-aș mai avea de povestit.
La mulți ani, vălenari, azi de ziua orașului vostru și al nostru! Buni zori, prieteni, pe oriunde vă aflați!
