Florin Tănăsescu
Cum era pe vremuri, parcă-i şi-acum. Sau, chiar mai rău? De exemplu, la Consiliul Popular, numit azi Primărie, secretarul era beat. Scria prenumele nou-născutului alambicat.
Cineva, născut în decembrie 89, s-a dus să-i scoată lu fi-su certificat de naştere. Dar, cum ziceam, secretarul – ofiţerul stării civile, mai nou – era un pic capsat. L-a întrebat: Câte vieţi are copilul?
Omul, stupefiat, a răspuns: una, nu două! Şi vreau să-l cheme Distanţă. Să stea departe de umilinţa pe care am trăit-o eu. Să nu îi pară rău, cum îmi pare mie, că am ieşit în stradă, strigând „Dreptate!”. Dar, dacă îi trebuie nume şi prenume, scrieţi, vă rog: Distanţă Distanţă.
Secretarul a scris cum l-a tăiat capul. Şi-a scris în dreptul numelui Sluga. Iar al prenumelui: tot Sluga. Deci, Sluga Sluga.
Azi, nou-născutul e mare. „Slugă, plăteşte impozit că trăieşti! Slugă, nu mişca în front! Slugă, eşti prost, noi suntem deştepţi! Noi hotărâm ce-i bine pentru tine. Te doare ceva? Noi hotărâm dacă eşti bolnav sau nu. Tu, taci!”.
Deh, cum era pe vremuri, parcă-i şi-acum! Sau mai rău?
Iar omul – Slugă se conforma. Doar că, din ce în ce mai des, se întreba:
„Ce rău v-am făcut?”.
La rugămintea sa – Vreau să mă cheme Distanţă! – mai marii zilei nu răspundeau. Deh, erau ocupaţi cu treburile ţării. Unii spun că erau şi ei beţi. Beţi de beţia puterii. Îmbătaţi că vor avea nu una, ci nouă vieţi.
Deh, cum era pe vremuri, e şi acum. Sau mai rău?
Iar Sluga repeta: „Ce rău v-am făcut?”
A mers şi la Tribunal. Putere în stat, nu?
– Onorată Instanţă, eu vreau să mă numesc Distanţă! Nu vreau să fac parte din lumea asta. Nu vreau să fiu părtaş la ce se întâmplă aici şi acum. Vreau să fiu demn. Vreau să fiu cu conştiinţa împăcată. Vreau să fiu om, nu Slugă.
Judecătorul de caz – cazul Puterea vs. Poporul – tăcea. Se uita prin el. La final, dezbrăcându-se de robă – ziceai că-i Pilat din Pont, spălându-se pe mâini – a catadicsit să răspundă:
– Vezi cântarul ăsta? Voi îi ziceţi Balanţa Dreptăţii? Ce glumă bună! Îl vezi cum se înclină, pe măsură ce timpul trece, în favoarea noastră? Nu simţi că se abţine să râdă de tine?
„Onorată Instanţă, aş fi vrut să mă cheme Distanţă! Văd că nu se poate. Ce rău v-am făcut?”
Cum era pe vremuri, parcă-i şi acum. Sau, chiar mai rău?
