F. T.

Marţi, 30 martie a.c., între orele 16 şi 19:00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Prahova au desfășurat o acțiune pe DJ 102, pe raza localităților Plopeni, Dumbrăvești și Plopeni Sat.

„Acțiunea a vizat – potrivit unui comunicat al poliţiei prahovene – combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere precum consumul de alcool la volan, viteza excesivă și, totodată, descurajarea persoanelor care conduc autovehicule fără a avea acest drept. În cadrul acțiunii au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 19.000 de lei, majoritatea acestora fiind pentru încălcarea limitelor legale de viteză”.
Cu titlu exemplificativ, în acelaşi comunicat al IPJ Prahova se menţionează faptul că „în jurul orei 17:00, agenţii rutieri au depistat, pe raza localității Dumbrăvești, un autotursim care circula cu o viteză peste limita legală admisă în localitate. De asemenea, fiind testat cu aparatul etilotest, s-a dovedit că bărbatul aflat la volan consumase băuturi alcoolice, valoarea indicată fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice și, totodată, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere”.