V. Stoica
Barajul Paltinu și lacul de acumulare aferent – sursa de apă pentru sute de mii de prahoveni – au împlinit ieri jumătate de secol. Una dintre cele mai impresionante construcții hidrotehnice din România, barajul Paltinu a fost dat în folosință pe 1 aprilie 1971, lucrările fiind începute în anul 1966.
Potrivit reprezentanților Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în al cărei patrimoniu se află toate barajele din țară, lacul de acumulare de la Paltinu ocupă o suprafață de 175 de hectare și este situat la o altitudine de 654 de metri, într-o zonă deluroasă pitorească, în bazinul Doftana, la circa 10 km mai sus de Câmpina, la confluența cu pâraiele Păltinoasa și Secăria și în cheile numite „La Tocile”.
Are un volum de 50 de milioane de metri cubi și o înălţime maximă de 108 metri, cu o lungime totală de 455 de metri.
“Condițiile geomorfologice dificile ale amplasamentului au determinat specialiştii în baraje să proiecteze Paltinu ca un baraj de beton în arc cu dublă curbură şi cu rost perimetral, soluţie-unicat pentru ţara noastră. Soluția a presupus realizarea barajului arcuit pe un soclu de fundație prelungit pe malul stâng cu o „aripă” parabolică. Acest soclu permite o preluare mai bună, de către structură, a deplasărilor diferenţiate ale terenului de fundare de pe cei doi versanţi, ca urmare a diferențelor de deformabilitate a rocii. Amenajarea hidrotehnică cu folosinţe complexe Paltinu este exploatată de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Buzău-Ialomița, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Prahova”, conform reprezentanților Administraţiei Naţionale „Apele Române”.