V. Stoica

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier Ploiești și Secției de Poliție Rurală Puchenii Mari au desfășurat, joi după-amiază, o acțiune pe mai multe drumuri din zona rurală a județului Prahova, respectiv pe DJ 101D, DJ 139 și DJ 100 E, pe raza localităților Râfov, Pietroșani, Olari, Fînari și Balta Doamnei. Acțiunea a vizat combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, cum ar fi consumul de alcool la volan, viteza excesivă, și totodată descurajarea persoanelor care conduc autovehicule fără a avea acest drept.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 11.000 de lei, 11 dintre ele fiind aplicate pentru încălcarea limitelor legale de viteză. Pentru neregulile constatate au fost reținute două certificate de înmatriculare și un permis de conducere pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
Reprezentanții IPJ Prahova le recomandă participanților la trafic să adopte o viteză regulamentară în trafic, să nu consume alcool înainte și în timp ce vor conduce pe drumurile publice, iar pietonilor – să nu se angajeze în traversarea neregulamentară a părții carosabile.