N. D.

Având în vedere faptul că în municipiul Câmpina există recipiente speciale pentru colectarea reciclabilă a deșeurilor, la nivelul orașului a demarat o campanie de informare pe această temă. Mai exact, în vederea îndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 60% a cantităţilor de deşeuri municipale eliminate prin depozitare, reprezentanții Poliției Locale din acest municipiu desfășoară o serie de acțiuni de conştientizare şi informare a populaţiei cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor generate în gospodăriile individuale. În acest sens, locuitorii cartierelor câmpinene sunt înştiinţaţi asupra modului corespunzător de colectare a deşeurilor reciclabile în sacii distribuiți de operator cu această destinație, precum şi în privinţa programului de ridicare a fiecărei categorii de deşeuri – reciclabile, menajere, vegetale. ”Atragem atenţia că utilizarea recipientelor pentru precolectarea/colectarea deșeurilor reciclabile în alte scopuri decât cele pentru care sunt destinate se sancționează contravențional (conform H.C.L.11/2016 privind Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare din municipiul Câmpina – Anexa 2), cu amendă de la 100 lei la 200 lei pentru persoane fizice, respectiv de la 500 lei la 2000 lei, pentru persoane juridice. Mai mult, nerespectarea obligației legale de a colecta separat se sancționează conform Legii 211/2011R privind regimul deșeurilor, cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei, pentru persoane fizice, respectiv de la 20000 lei la 40000 lei, pentru persoane juridice”, au anunțat reprezentanții autorităților locale din Câmpina. În acest sens, câmpinenii care locuiesc la case au fost rugați ca, în vederea gestionării eficiente a operaţiunii de colectare de către operator, precum şi în scopul menţinerii unui climat civilizat, să depoziteze deşeurile conform graficului, în dreptul proprietății și nu în alte zone, și nu mai devreme de ora 17.00 a zilei anterioare ridicării.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentTot mai departe de salvare
Articolul următorEvenimente