F. T.

Ieri dimineaţă, pompierii prahoveni au pus în aplicare un exerciţiu tactic de simulare a unei explozii la S.C. OMV PETROM S.A. Rafinăria Petrobrazi.
După cum aminteam şi în ziarul de ieri, simularea a presupus o explozie care a afectat mai multe instalaţii, 10 persoane necesitând ajutor medical.
Scenariul a mai inclus şi punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenție la nivelul județului Prahova, la faţa locului fiind mobilizate zeci de autospeciale şi ambulanţe, precum şi angajaţi ai altor structuri de intervenţie – IPJ, IJJ, SAJ, UPU-SMURD şi Serviciul Privat pentru Situaţii de Urgenţă (SPSU) al obiectivului.
Exerciţiul s-a încheiat cu succes, iar promptitudinea intervenţiei – chiar dacă a fost doar o simulare – a demonstrat că, în cazul în care, Doamne fereşte!, un astfel de scenariu devine… realitate, structurile de intervenţie prahovene sunt pregătite să înlăture/ limiteze efectele unui eventual dezastru.