Pentru că pe data de 25 martie este sărbătorită Ziua Națională a Republicii Elene, în acest an fiind marcată împlinirea a 200 de ani de la izbucnirea Revoluției de la 1821, cel mai important eveniment din istoria modernă a Greciei, la Inițiativa Uniunii Elene din României, prin președintele acesteia, deputatul prahovean Dragoș Zisopol, și la Ploiești vor avea loc evenimente culturale. Astfel, astăzi, Filarmonica Paul Constantinescu va găzdui un spectacol omagial, de la ora 17.00, pe scenă evoluând Cvartetul „Chronos” al filarmonicii, ansamblurile de dansuri grecești ale Uniunii Elene din România „Asteria„ (filiala București), „Kymata„ și „Hara„ (filiala Prahova), Școala „Hara” a Comunității Elene, Grupul vocal „Celesta” al Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina și Școala „Fabis Art School„ din Ploiești, precum și soliștii Adina Papadimas, Cleopatra Secobeanu, Alin Horia Mânzat, Ioana Sandu și Agatha Toma. Cu această ocazie, la Ploiești sunt așteptați și Sergiu Nistor, consilier în cadrul Administrației Prezidențiale, Amet Aledin, subsecretar de stat în Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României, Sofia Grammata, ambasador al Republicii Elene la Bucureşti.Filarmonica ploieșteană, gazda unui spectacol organizat cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Elene.
Pentru că pe data de 25 martie este sărbătorită Ziua Națională a Republicii Elene, în acest an fiind marcată împlinirea a 200 de ani de la izbucnirea Revoluției de la 1821, cel mai important eveniment din istoria modernă a Greciei, la inițiativa Uniunii Elene din României, prin președintele acesteia, deputatul prahovean Dragoș Zisopol, și la Ploiești vor avea loc evenimente culturale. Astfel, astăzi, Filarmonica Paul Constantinescu va găzdui un spectacol omagial, de la ora 17.00, pe scenă evoluând Cvartetul „Chronos” al filarmonicii, ansamblurile de dansuri grecești ale Uniunii Elene din România „Asteria„ (filiala București), „Kymata„ și „Hara„ (filiala Prahova), Școala „Hara” a Comunității Elene, Grupul vocal „Celesta” al Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina și Școala „Fabis Art School„ din Ploiești, precum și soliștii Adina Papadimas, Cleopatra Secobeanu, Alin Horia Mânzat, Ioana Sandu și Agatha Toma. Cu această ocazie, la Ploiești sunt așteptați și Sergiu Nistor, consilier în cadrul Administrației Prezidențiale, Amet Aledin, subsecretar de stat în Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României, Sofia Grammata, ambasador al Republicii Elene la Bucureşti.