Violeta Stoica

 

O informație publicată, luni seară, de către reprezentanții Administrației Naționale Apele Române, i-a pus pe gânduri pe locuitorii din comunele și orașele aflate pe cursul râului Prahova, în aval de Sinaia.
Anunțul că ape uzate neepurate ar fi ajuns în apele râului Prahova, după prăbușirea unui zid al bazinului decantor al stației de epurare de la Sinaia, a stârnit reacții din partea prahovenilor. Nimeni nu a pus la îndoială faptul că o informație oficială, dată de către Apele Române, ar putea fi discutabilă.
Ieri dimineață, Hidro Prahova a venit cu un punct de vedere privind situația apărută la stația de epurare de la Sinaia, din care reiese că în apele Prahovei nu ar fi ajuns agenți poluatori.
Râul Prahova a ajuns astfel într-un plin război al declarațiilor. Pe de o parte, cei de la Apele Române dând vina pe “poluator”, care trebuie să plătească. Pe de altă parte, cei de la Hidro Prahova, afirmând că emisarul (râul Prahova) nu a fost poluat, pentru că apele uzate nu ar fi avut cum să iasă din zona de protecție a stației de epurare de la Sinaia.

Fiecare dintre cele două părți are câte un punct de vedere privitor la incidentul de la stația de epurare din Sinaia.
Anunțul făcut de Apele Române, luni seară, pe pagina oficială de pe Facebook: “Peretele exterior al bazinului decantor primar al stației de epurare S.C. Hidro Prahova S.A. din Sinaia s-a prăbușit. Incidentul a avut loc în timpul execuției unor lucrări de reabilitare și extindere a stației de epurare efectuate de către operatorul de apă-canal. Astfel, ape uzate neepurate au ajuns în râul Prahova. Estimăm că poluarea va avea pentru moment un impact redus asupra calității apelor, întrucât stația are capacitate mică și preia atât ape uzate menajere, cât și ape pluviale. În plus, o parte dintre aceste ape uzate sunt stocate pe amplasamentul gropilor executate pentru construirea noilor decantoare. Echipele noastre s-au deplasat la fața locului și au prelevat probe de apă. Și în acest caz vom aplica principiul ”poluatorul plătește”, iar după rezultatele analizelor de apă, Inspecția Bazinală de Apă va calcula cuantumul amenzii, inclusiv pentru faptul că acesta i-a anunțat târziu pe reprezentanții Apele Române Buzău-Ialomița”.

Hidro Prahova infirmă situaţia prezentată de Apele Române

Ieri dimineață, prin intermediul unui comunicat de presă, Hidro Prahova a venit cu un punct de vedere, care diferă de cel al Administrației Naționale Apele Române: “Societatea HIDRO PRAHOVA SA, operator regional al sistemelor publice de apă și canalizare în județul Prahova, are în derulare Contractul de lucrări CL1 – “Reabilitare și extindere stații de epurare apă uzată în orașele Sinaia, Breaza”, în cadrul căruia este în curs de implementare investiția “Reabilitarea și extinderea stației de epurare apă uzată în orașul Sinaia”, lucrările de construcție desfășurându-se pe amplasamentul stației de epurare existente.
Lucrările se încadrează în graficul de execuție agreat împreună cu Antreprenorul – Asocierea Construcții Erbașu SA – WTE Wassertecnik GmbH, prin lider de asociere Construcții Erbașu SA. În această etapă, fluxul apelor uzate care intră în Stația de epurare respectă autorizația de gospodărire a apelor.
În cursul nopții de 21.02.2021, în jurul orei 1.00, structura de beton a bazinului decantor primar în funcțiune a cedat, prin fisurarea și apoi prăbușirea unui perete, care avea o structură degradată și urma să fie demolat. Apele uzate din interiorul bazinului decantor primar se află stocate temporar în amplasamentul din incinta Stației de epurare, fără ca emisarul (râul Prahova) să fie poluat.
Societatea HIDRO PRAHOVA a informat Apele Române referitor la producerea acestui incident imediat după ce a primit o comunicare oficială în acest sens din partea Antreprenorului și a efectuat evaluarea de risc cu privire la impactul asupra factorilor de mediu apă-sol. Potrivit primelor evaluări, de la momentul producerii incidentului și până la anunțul oficial către autoritățile de control, factorii de mediu nu au fost afectați, iar apele uzate au fost stocate în perimetrul stației.
După anunțul societății HIDRO PRAHOVA SA cu privire la producerea acestui eveniment, o echipă de inspecție de la Apele Române s-a deplasat la fața locului, fiind emisă cu această ocazie o Notă de Constatare a Administrației Naționale Apele Române.
Documentul confirmă faptul că, la momentul controlului, nu au fost semnalate elemente de poluare, fiind însă recoltate probe de apă, care urmează să fie analizate atât în Laboratorul de calitate a apelor din cadrul SGA Prahova, cât și de către Beneficiar, printr-un laborator acreditat.
Potrivit măsurilor dispuse prin Nota de Constatare emisă de Administrația Națională Apele Române, societatea HIDRO PRAHOVA SA va monitoriza zilnic calitatea apei uzate evacuate în râul Prahova și va înainta rapoartele de încercare către SGA Prahova. Până la data de 9 martie 2021, reprezentanții HIDRO PRAHOVA, precum și Antreprenorul, vor realiza lucrări în vederea asigurării treptei de epurare prevăzută de autorizația de gospodărire a apelor în vigoare.
Orice eveniment din Stația de epurare care poate afecta calitatea apei râului Prahova va fi adus imediat la cunoștința SGA Prahova, așa cum s-a întâmplat și până în prezent.
Cu privire la contextul în care acest incident s-a produs și impactul de mediu, facem precizarea că societatea HIDRO PRAHOVA SA a considerat că orice comunicare poate fi asumată după evaluarea completă a situației, pentru o informare publică corectă”.
Până ieri după-amiază, potrivit unor surse, Administraţia Naţională Apele Române nu dispusese aplicarea de sancţiuni în urma incidentului produs la staţia de epurare de la Sinaia.