Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul, ucenicul acestuia, au trăit în secolul al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Serid din Palestina, lângă oraşul Gaza. Cei doi Sfinţi Părinţi au explicat foarte desluşit necesitatea călăuzirii spirituale şi a supunerii faţă de un povăţuitor duhovnicesc. Acesti Sfinţi Părinţi ne sfătuiesc să nu facem nimic fără a-l întreba pe părintele nostru duhovnicesc.
Tratamentul prescris de părintele duhovnicesc trebuie să fie adaptat personalităţii celui bolnav sufleteşte, situaţiei lui particulare, stării şi dispoziţiei lui sufleteşti.
În numeroase ocazii, patima fiind gravă, cu toată reticenţa ucenicului, duhovnicul trebuie să prescrie un tratament puternic. Este un rău doctor cel care tratează cu blândeţe un abces tumefiat care poate duce la cangrenă. Rana trebuie deschisă şi curăţită, iar apoi tratată şi pansată. De bună seamă că este nevoie şi de deschiderea şi colaborarea pacientului. Acesta trebuie să fie încredinţat că părintele său sufletesc, pe care şi l-a ales cu grijă, se luptă cu toată seriozitatea pentru a-l tămădui.
