Mijlocaşul Vlad Bogdan, atacantul Leonard Iovu şi fundaşul Adrian Nicolae, toţi în vârstă de 17 ani, sunt cei trei jucători români pe care Petrolul, sub comanda lui Viorel Moldovan, i-a debutat în eşalonul secund în acest sezon, până acum. În prima parte a eşalonului secund au fost 547 de jucători care au apărut pe teren în prima parte, iar 107 dintre aceştia au fost debutanți autohtoni, asta însemnând 19,5%. Conform unei analize statistice făcute de site-ul liga2.prosport.ro, cei mai mulți debutanţi, în mod logic, i-au avut două echipe nou-promovate, Fotbal Comuna Recea cu 12, urmată de Unirea Slobozia cu 9, iar Ripensia s-a aflat la polul opus, cu doar unul.Cel mai tânăr debutant din eşalonul doi este Matei Leonard Moraru, de la Universitatea Cluj, 15 ani (născut la 31.07.2005), care totodată este cel mai tânăr jucător din întreaga ligă secundă, iar cel mai vârstnic a fost Viorel Vasile Chinde, de la Fotbal Comuna Recea, 27 ani (născut la 29.12.1993).
Unul dintre cei mai tineri, Robert Sălceanu de la Dunărea Călărași, nu numai că a jucat în toate cele 14 partide programate, ci chiar în toate cele 1.260 de minute. La polul opus, Andrei Comșa (Unirea Slobozia) și Marco Andrei Mircea (ASU Poli), care au jucat doar câteva minuțele în prelungiri, pe lista celor care au bifat o singură apariţie fiind şi cei trei petrolişti debutanţi (Iovu, Vlad Bogdan şi Adrian Nicolae – totuşi, acesta din urmă, un jucător foarte tânăr, născut în anul 2004) Dintre debutanţi, 17 jucători și-au înscris numele pe lista marcatorilor, cele mai multe goluri fiind marcate de Romeo Adrian Niță (Turris Oltul), reîntors între timp la echipa care îl împrumutase FCSB, aceştia având 4 reușite.