Parlamentul a votat miercuri pentru eliminarea unei prime categorii de pensii speciale, ceea ce este fără îndoială un pas important, a transmis, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe Facebook, potrivit Agerpres.
Ea a menţionat că identificarea unei soluţii legislative pentru pensiile speciale este unul dintre pilonii reformei sistemului de pensii publice pe care şi-a propus să o ducă la capăt în următoarea perioadă.
„Este un gest de respect faţă de milioanele de pensionari din ţară, acela de a crea un sistem de pensii echitabil şi corect, care să nu mai permită ca unii pensionari din România (mulţi fără a îndeplini nici criteriul vârstei, nici pe cel al stagiului de cotizare) să aibă o pensie medie de peste 9 000 lei, în timp ce pentru 5 milioane de pensionari pensia medie este de 1 500 lei”, a menţionat Raluca Turcan.
Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. Proiectul PSD a fost adoptat cu 357 de voturi pentru și niciun vot împotrivă. UDMR s-a abținut de la vot.
Statul român plătește aproximativ 37 de milioane lei pentru pensiile speciale a 870 foști parlamentari. Amendamentul USR-PLUS care prevede tăierea pensiilor speciale aflate în plată poate fi contestat la CCR pentru că legea fundamentală, Constituția prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, potrivit Hotnews.