Laboratorul rusesc Vector a anunţat că se lansează în domeniul cercetătorilor ce vizează virusuri care datează din Paleolitic şi că va realiza o serie de teste pe baza ţesuturilor de animale care au trăit în acea epocă şi care au fost conservate în gheaţă, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Angajaţii centrului de cercetare Vector doresc să găsească paleovirusuri care ne vor permite să demarăm dezvoltarea paleovirusologiei în Rusia şi să realizăm cercetări de ultimă oră în domeniul studierii evoluţiei virusurilor”, au declarat reprezentanţii centrului rus într-un comunicat, precizând că proiectul este realizat în colaborare cu Universitatea din Irkuţk.
Potrivit Institutului Vector, noul proiect „va permite evaluarea diversităţii microorganismelor, inclusiv a ADN-ului şi a ARN-ului care ar putea să fie conservate în materialul studiat”. Studiul va permite, de asemenea, „stabilirea potenţialului epidemiologic al agenţilor infecţioşi care există în prezent”, potrivit aceleiaşi surse.
Primele mostre de ţesuturi au fost prelevate de la un cal preistoric, cu o vechime de aproape 6.500 de ani şi descoperite în 2009 în Iakuţia, o vastă regiune siberiană unde sunt descoperite cu regularitate rămăşiţe ale unor animale din Paleolitic, inclusiv ale unor mamuţi.
Proiectul prevede şi studierea de ţesuturi prelevate de la mamuţi, elani, câini, potârnichi, diverse specii de rozătoare, iepuri şi alte animale preistorice, au adăugat specialiştii de la Institutul Vector.
„Sunt descoperiri care au fost făcute pe parcursul ultimilor 10 ani, dar care nu au făcut obiectul unor studii bacteriologice. Vom face studii despre paleovirusuri pentru prima oară”, a subliniat Maksim Ceprasov, directorul laboratorului de cercetare de la Muzeul mamuţilor din cadrul Universităţii Irkutsk, citat în acelaşi comunicat.
Laboratorul Vector, un fost centru de dezvoltare a armelor biologice în epoca sovietică, situat în regiunea Novosibirsk din Siberia, este una dintre cele doar două structuri din lume în care sunt depozitate mostre cu virusul variolei. Laboratorul rusesc deţine, printre alţi agenţi patogeni, şi virusul Ebola.
Institutul Vector a dezvoltat un vaccin împotriva noului coronavirus, EpiVacCorona, omologat în octombrie 2020 în Rusia şi a cărui producţie în masă ar trebui să înceapă în luna februarie.