V.S.

Una dintre clădirile-simbol ale zonei viticole prahovene trebuie restaurată, până nu va fi prea târziu! Conacul Matac, aflat acum în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească, ar putea deveni un punct de atracție turistică, dacă nu chiar un adevărat han pe Drumul Vinului. Însă, în starea deplorabilă în care se află imobilul în prezent, nici nu poate fi vorba despre așa ceva.
Deputatul social-democrat de Prahova Bogdan Toader a făcut un apel pentru salvarea acestui conac vechi de 120 de ani:
“Conacul Matac din comuna Valea Călugărească, locul în care s-au turnat scene renumite din cinematografia românească („Colierul de turcoaze” și „Secretul lui Bachus”), a fost construit în anul 1901 pe o fostă moşie Cantacuzină de către familia inginerului de Căi Ferate Barbu Matac.
În prezent, se află într-o stare avansată de degradare și se impun de urgență lucrări de consolidare și restaurare a interioarelor imobilului.
Conacul Matac face parte din domeniul public al statului, în inventarul Ministerului Finanțelor Publice și se află în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească.
Poate acum, în 2021, cineva de la Ministerul de Finanțe se va preocupa de situația acestei clădiri”, este apelul făcut de către deputatul PSD de Prahova, Bogdan Toader, pentru salvarea acestui imobil emblematic al comunei Valea Călugărească și, de ce nu?, al cinematografiei românești.
Conform HG 66/2018 privind reorganizarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, conacul Matac se află în lista bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, înregistrat sub numărul MF 115783, cod de clasificare 8.28.10, sub denumirea Clădire Matac, imobil inclus și în rândul celor ce pot fi închiriate de către ICDVV. Valoarea de inventar reevaluată a imobilului, conform aceleiași HG, este de numai… 45.566 de lei!