Florin Tănăsescu
Prima dată când am întâlnit-o pe Fata Viţă-de-Vie, venea de la solar. Zâmbea amar. O lacrimă îi cădea dintr-un lăstar.
Am întrebat-o dacă suferă de ceva. Mană, de exemplu. Sau dacă-i tristă că trăieşte pe nisipurile mişcătoare ale unei ţări.
– M-am adaptat!, mi-a răspuns de parcă ne cunoşteam de-un veac.
A doua oară când i-am întâlnit privirea, se întorcea de la acelaşi solar. Ne-am spus doar „Bună-dimineaţa!”. Mi-a zâmbit. Ce-i drept, mai puţin amar. Am vrut să o întreb iar cum se simte. N-am făcut-o! Dacă este o Fată Viţă- de-Vie sălbatică, într-o ţară cu preocupări predominant domestice?
A treia oară, plângea. Mi-am luat inima-n dinţi:
– Bei o cafea?
– Da!
– Cu zahăr sau fără?
– Cu aguridă !
– Nu am decât sare de lămâie…
A zis că merge. Şi-a pus tot pliculeţul. M-a rugat să aprind şi lumina. Mi-a explicat şi motivul:
– E cam mult întuneric la voi.
– De unde ideea asta?
– Am citit ce scrii de la o vreme încoace.
M-am simţit mândru. Cine nu s-ar simţi? M-am simţit stânjenit: Sunt eu smintit ? Văd totul în negru? Iar în cea mai optimistă zi, viaţa în nuanţe de gri?
– Pe la Bordeaux, unde ai rude, este la vie en rose?
M-a privit cu milă. Am schimbat registrul:
– Butaşii, lăstarii, cârceii ce-ţi mai fac? Dar strugurii?
– Sunt bine toţi. Şi butaşii, şi lăstarii, şi cârceii. Mai puţin strugurii. Sunt striviţi sau, şi mai rău, mâncaţi de vulpile care dau iama în vie.
Sunt conştient de gafa făcută. Încerc să-mi fac de lucru. Aliniez cărţile din bibiotecă. Pitesc „Galeria cu viţă sălbatică”. Mă vede.
– Pot să o răsfoiesc?
– Eşti invitata mea!
Şi invitată a rămas. Fata Viţă-de-Vie este la mine în casă. Citeşte despre neadaptare. Despre nealiniere pe rânduri de sârmă.
Reciteşte pasaje în care spalierii de beton… Pune un semn la cartea vieţii noaste şi-mi spune:
– Şi voi sunteţi oameni Viţe-de-Vii. Şi voi sunteţi striviţi. Doar că v-aţi obişnuit. Nu mai simţiţi durerea. Şi voi aveaţi o boltă, şi voi aveaţi un soare…
– Unde?
– Pe cerul unei ţări care stă, ca şi mine, pe nisipuri mişcătoare.
Zâmbesc amar. Am lăsat-o singură cu sora ei, Viţa-de-Vie sălbatică. Am plecat să văd amintirea soarelui de altădată.
Soarele din „solar”.
